Creştere semnificativă a înţepăturilor de viespi şi albine. Unii pacienţi au intrat în şoc anafilactic

Numărul cazurilor de înțepături de insecte, în special viespi și albine, a crescut semnificativ, în această lună, în Harghita, unii dintre pacienți prezentându-se în șoc anafilactic la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.

23 aug. 2017, 15:37
Creştere semnificativă a înţepăturilor de viespi şi albine. Unii pacienţi au intrat în şoc anafilactic

Managerul spitalului, dr. Demeter Ferenc, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că de la începutul lunii s-au înregistrat aproximativ 50 de cazuri de înțepături de insecte, în unele zile prezentându-se la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) chiar și 5-6 pacienți.

În ultima lună a crescut mult numărul de înțepături de insecte, în special viespi, dar și albine. Sunt zile în care se prezintă și 5-6 pacienți cu înțepături de insecte, cu reacții alergice locale, în general, dar au fost și cazuri de șoc anafilactic, care este o stare de pericol pentru pacient‘, a declarat dr. Demeter Ferenc.

Potrivit sursei citate, intrarea în șoc anafilactic depinde de starea imunității pacientului, iar tratamentul se face la UPU de către personal specializat.

Dacă se constată e reacție alergică, e bine ca pacienții să se adreseze medicului de familie sau să vină la UPU, dacă medicul de familie nu este accesibil, pentru că oricând se poate întâmpla să treacă o reacție simplă alergică într-o reacție de tip anafilactic, care este o urgență medicală și trebuie tratată ca atare de personal calificat. Cazurile de șoc anafilactic se tratează în UPU, este o urgență medicală, iar pacientul poate pleca apoi acasă și nu este nevoie de internare‘, a arătat dr. Demeter.

Acesta a precizat că viespile s-au înmulțit peste măsură, întrucât au avut condiții prielnice, cu vreme călduroasă și hrană suficientă și este posibil ca numărul înțepăturilor să crească, întrucât se coc fructele și se poate întâmpla să devină agresive dacă sunt deranjate de cei care se află la cules.

În ceea ce privește mușcăturile de căpușe, managerul Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a precizat că numărul este în scădere, astfel de cazuri fiind semnalate cu precădere primăvara și toamna.

Citeşte şi Şapte persoane din Dâmboviţa au ajuns la spital după ce au fost înţepate de viespi. Trei dintre ele sunt în şoc anafilactic