CRIMA care a cutremurat MAFIA ITALIANĂ. A fost UCIS de Crăciun pentru o mărturie depusă acum 15 ANI

Marcello Bruzzese (51 de ani), fratele unui fost membru al mafiei, a fost ucis în timp ce se întorcea acasă în centrul istoric al orașului Pesaro. Bruzzese a fost împușcat mortal de doi bărbați în ziua de Crăciun.

RomaniaTV.net
26 dec. 2018, 18:07
CRIMA care a cutremurat MAFIA ITALIANĂ. A fost UCIS de Crăciun pentru o mărturie depusă acum 15 ANI

Marcello Bruzzese, în vârstă de 51 de ani, a fost ucis în timp ce se întorcea acasă în centrul istoric al orașului Pesaro, în regiunea italiană Marche. Potrivit poliției, ucigașii așteptau lângă apartamentul victimei și au tras în el cel puțin 20 de gloanţe. Tatăl lui, Domenico Bruzzese, a fost ucis în 1995 într-o ambuscadă a mafiei.

Fratele lui Marcello Bruzzese, Girolamo Bruzzese, s-a alăturat unei organizații criminale din Rizziconi, un oraș din provincia Reggio Calabria. Ca urmare a unui conflict intern în organizație, în octombrie 2003 Girolamo l-a împușcat pe Crea, un membru al organizației. Câteva zile mai târziu, acesta a mers la poliție și a colaborat cu autoritățile pentru a oferi informații membri fostei sale organizații criminale. Crea a supraviețuit tentativei de asasinat, dar a fost arestat și condamnat la închisoare. Confesiunile lui Girolamo  au condus la arestarea mai multor membri ai Ndranghetei, inclusiv a politicienilor care au legătură cu familia crimei.

Marcello Bruzzese nu era membru al Ndranghetei și s-a mutat la Pesaro acum trei ani. Anchetatorii cred că uciderea lui ar putea fi o „răzbunare din trecut”.