Crimă într-un sat din Ialomiţa: Tânăr de 17 ani, înjunghiat mortal de unchiul său

Un tânăr de 17 ani dintr-un sat din Ialomiţa a murit după ce a fost înjunghiat de unchiul său. Cei doi băuseră împreună cu alte rude. La un moment dat, unchiul a luat un cuţit şi pur şi simplu l-a înfipt în nepotul său, care a căzut secerat la pământ. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Deocamdată nu se ştie ce l-a determinat să facă acest gest.

14 oct. 2014, 05:53
Crimă într-un sat din Ialomiţa: Tânăr de 17 ani, înjunghiat mortal de unchiul său

Un tânăr de 17 ani din satul Traian din Ialomiţa a murit după ce a fost înjunghiat chiar de unchiul său.

Victima a băut toată seara împreună cu vărul şi unchiul său, în vârstă de 56 de ani. Tinerii primiseră 200 de euro după ce lucraseră pe un fond de vânătoare şi de toţi banii şi-au cumpărat băutură. Au făcut un grătar în curte, au pus muzică şi au invitat-o şi pe iubita victimei. Din senin însă, la un moment dat, unchiul victimei a luat un cuţit de bucătărie şi l-a înfipt în gâtul nepotului.

Lovitura de cuţit i-a fost fatală tânărului, care a murit pe loc. Prietena sa a sunat la 112, iar făptaşul a fost dus la poliţie pentru declaraţii. Poliţiştii au deschis o anchetă.

Unchiul băiatului a recunoscut crima şi a fost reţinut pentru 24 de ore.