Cristi Borcea, internat de urgenţă la spital

Cristi Borcea, fostul acţionar de la Dinamo, aflat în închisoare la Poarta Albă unde ispăşeşte o condamnare în Dosarul Transferurilor, a fost inetrnat de urgenţă la spital, marţi seara, potrivit România TV.

05 ian. 2016, 16:33
Cristi Borcea, internat de urgenţă la spital

Cristi Borcea a fost internat din cauza unor probleme cu inima. Potrivit România TV, Borcea ar fi trebuit să facă mai demult un cotrol cardiologic, dar a neglijat, iar între timp i s-a înfundat o arteră. Marţi seara, Cristi Borcea a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Citeşte şi Gigi Becali, despre relaţia lui Borcea cu Pelinel: După ce se eliberează o să-l judecăm VIDEO

Fostul acţionar dinamovist va rămâne internat la Floreasca cel puţin 24 de ore.

Cristi Borcea a suferit până acum două intervenţii chirurgicale pe cord.

Citeşte şi Cristi Borcea, scandal cu soţia după gratii

Această criză cardiacă a lui Cristi Borcea vine pe fondul unui imens scandal monden în care acesta este implicat. El este acuzat că şi-a înşelat soţia, Alina, cu modelul Valentina Pelinel, care în prezent este însărcinată. Naşul de cununie al lui Borcea, Gigi Becali, a confirmat că Borcea este tată copilului, însă a adăugat că a fost vorba de o inseminare artificială.