CRISTIANO RONALDO la JUVENTUS. Real Madrid a confirmat TRANSFERUL ANULUI

Cristiano Ronaldo s-a transferat la Juventus şi urma să fie prezentat oficial marţi seară. Real Madrid a confirmat mutarea prin intermediul unui comunicat de presă.

10 iul. 2018, 15:44
CRISTIANO RONALDO la JUVENTUS. Real Madrid a confirmat TRANSFERUL ANULUI

Cristiano Ronaldo trece de la Real Madrid la Juventus Torino pentru 105 milioane de euro. Andrea Agnelli, patronul lui Juventus, a plecat de urgență în Grecia, acolo unde Cristiano Ronaldo se află în vacanță, pentru a-și asigura semnătura portughezului de 33 de ani pe următoarele patru sezoane.

Cristiano Ronaldo creşte acţiunile clubului Juventus cu 26%

Real Madrid a confirmat prin intermediul unui comunicat oficial despărțirea de Ronaldo: „La cererea expresă a lui Cristiano Ronaldo, clubul e de acord cu plecarea acestuia la Juventus. Real îi mulțumește jucătorului care a demonstrat că e cel mai bun din lume și care a marcat una dintre cele mai strălucitoare ere din istoria clublului nostru și al fotbalului mondial. Ronaldo va fi mereu un simbol al clubului și un punct de referință pentru următoarele generații”, se arată în comunicat.

Cristiano Ronaldo se afla la Madrid din 2009, perioadă în care a atins cifre și recorduri de neimaginat. Cristiano a înscris 450 de goluri în tricoul madrilenilor, cucerind nu mai puțin de 4 Ligi ale Campionilor și 4 Baloane de Aur în perioada petrecută la pe Santiago Bernabeu.