Criza din Ucraina: Ministrul economiei, Pavlo Şeremeta, şi-a dat demisia

Ministrul ucrainean al economiei Pavlo Şeremeta şi-a anunţat joi demisia şi decizia sa a fost deja transmisă Radei Supreme (parlamentul ucrainean), informează agenţia Unian, care citează surse din guvernul de la Kiev, potrivit Agerpres.

21 aug. 2014, 09:42
Criza din Ucraina: Ministrul economiei, Pavlo Şeremeta, şi-a dat demisia

Ministrul ucrainean al economiei Pavlo Şeremeta şi-a anunţat joi demisia şi decizia sa a fost deja transmisă Radei Supreme.

‘Demisia sa a fost depusă în Radă’, a indicat serviciul de presă al guvernului, fără a preciza însă care sunt motivele acestei decizii a ministrului economiei.

Potrivit agenţiei citate, Pavlo Şeremeta urmează să facă o declaraţie oficială în cursul unei conferinţe de presă ce va avea loc în jurul orei 13,00 locale.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ministrul ucrainean îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că nu a reuşit să meargă înainte cu reformele economice, afirmând totodată că nu mai doreşte ‘să lupte împotriva sistemului de ieri’.

Şeremeta a fost numit în funcţia de ministru al economiei în luna februarie, imediat după înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici.