Criza imigranţilor. Dragnea: E important să obţinem cote VOLUNTARE în privinţa primirii REFUGIAŢILOR

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că, în privinţa primirii refugiaţilor, susţine în continuare ceea ce a spus iniţial şi el şi preşedintele Klaus Iohannis, respectiv o cotă voluntară de preluare a refugiaţilor.

10 sept. 2015, 17:01
Criza imigranţilor. Dragnea: E important să obţinem cote VOLUNTARE în privinţa primirii REFUGIAŢILOR

„Eu susţin ceea ce am spus de la început şi susţin şi ceea ce a spus preşedintele Iohannis, pentru că am spus de la început acelaşi lucru, şi anume este important pentru noi să obţinem cote voluntare.

Cota voluntară înseamnă că accepţi un număr de imigranţi pe măsura capacităţii proprii din această ţară de a asigura toate condiţiile umane şi decente de trai, din punctul de vedere al asistenţei medicale, al procedurilor adminsitrative, al hranei şi al tuturor lucrurilor pe care trebuie să le faci pentru ca o persoană, o fiinţă umană să trăiască decent.

Aşteptăm să vedem ce negocieri vor face autorităţile statului, ce se va întâmpla la Consiliul European, în aşa fel încât să nu uităm de sentimentul de solidaritate umană, de obligaţiile de solidaritate europeană, în acelaşi timp să nu uităm că ţara trebuie protejată, precum şi cetăţenii români”, a afirmat Dragnea.

Citeşte şi: PSD vine cu un înlocuitor pentru Oprescu. Dragnea: PSD va desemna un CANDIDAT PROPRIU la primăria Capitalei

Întrebat în legătură cu afirmaţia făcută de ministrul Educaţiei în privinţa primirii imigranţilor în campusuri, Dragnea a spus:

„Nu am spus că e o soluţie bună sau alta. Am exprimat un punct de vedere că în genul acesta de situaţii, extrem de delicate, exte vorba de o operaţiune extrem de complicată, care trebuie să fie bine coorodnată, cei care au ceva de făcut, e bine să nu comunice, trebuie să fie o comunicare unitară, preşedintele, prim-ministrul şi ministrul de interne sunt cele trei autorităţi care au atribuţii în acest caz”.

El a adăugat că a vorbit cu ministrul Educaţiei şi lucrurile s-au lămurit.

„Asta a fost nemulţumirea mea în legătură cu acea ieşire, mi-a explicat, ne-am lămurit, dar, în continuare, spun că în această situaţie tebuie să fie o coordonare”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă a discutat cu Gabriel Oprea despre situaţia privind imigranţii, Dragnea a spus: „Nu am discutat cu Oprea dsepre migraţie Nu a venit la coaliţie şi nu am reuşit să ne întânim”.

Citeşte şi: Consilier prezidenţial: Dacă propunerea CE privind cotele de imigranţi va fi adoptată, va trebui respectată

Şeful statului, Klaus Iohannis, a precizat că a discutat joi dimineaţă cu ministrul de Interne, precizând că acesta va participa la Consiliu JAI, iar „mandatul lui este să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii”.