Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

CSM a admis cererea lui Mircea Negulescu de a rămâne procuror

Publicat: Joi, 16 Februarie 2017 17:35 // Actualizat: Joi, 16 Februarie 2017 17:59 // Sursa: romaniatv.net

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti şi a dispus continuarea activităţii acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Foto: România TV

"În şedinţa de joi, 16 februarie 2017, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea procurorului Negulescu Mircea de încetare a activităţii în cadrul Direcției Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi a dispus continuarea activităţii acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina", se arată într-un comunicat emis de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, CSM a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul lui Mircea Negulescu. "Secţia a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare faţă de informaţiile apărute în mass media în cursul zilei de 14 februarie 2017 cu privire la posibilele abateri disciplinare prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ori posibile încălcări ale dispoziţiilor Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor", se mai arată în documentul emis de CSM.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a evitat să comenteze situația procurorului Mircea Negulescu, având în vedere că acesta din urmă este cercetat disciplinar.

"Mircea Negulescu si-a cerut incetarea activitatii in cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.). Este o verificare pe rolul Inspectiei Judiciare. Nu pot sa fac alte comentarii. Pe acest subiect nu am de comentat pentru ca e o cercetare disciplinara in curs", a declarat Laura Codruţa Kovesi la ieşirea de la bilanţul DIICOT.

România TV a difuzat, marţi seară, mai multe înregistrări audio în care un bărbat, despre care jurnaliştii susţin că este procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, stă de vorbă cu soţia unui afacerist arestat pentru fapte de corupţie, Vlad Constantin, căreia îi dezvăluie date şi amănunte din dosare penale.

Mircea Negulescu a activat opt ani în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieştii, fiind delegat ulterior la DNA Ploieşti. Şi-a început cariera la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, de aici fiind delegat la Secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi-a continuat activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, apoi revenind la instanţa cu acelaşi grad de la Ploieşti, ca procuror militar. A activat o perioadă şi la Slatina. S-a întors la Parchetul General ca inspector în cadrul Secţiei de îndrumare şi control.

La DNA, Mircea Negulescu este cel care a instrumentat, alături de alţi procurori, dosarul "Tony Blair", în care sunt cercetaţi Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta. Cauza nu a fost trimisă instanţei, cercetările fiind continuate de un alt anchetator.

Negulescu a făcut parte din echipa de procurori care a instrumentat dosarele în care sunt judecaţi Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga. Gheorghe Ştefan a fost deja condamnat la trei ani de închisoare cu executarea în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, cauza în care este vizat Blaga fiind în curs de judecată la Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, magistratul a făcut anchete în care au fost cercetaţi doi procurori, Daniel Bucur şi Iulian Văduvan, ambii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6346
RON
16 Dec
noapte 4 °
zi 6 °
Ultimele joburi adaugate
24 H