Steaua prăbuşită. FCSB a pierdut la Iaşi şi e pe cale să piardă titlul în Liga 1

FCSB a pierdut primul loc în Liga 1 după ce a pierdut luni seara la Iaşi, scor 0-1. Unicul gol al meciului l-a marcat fostul stelist Andrei Cristea, în minutul 89.

07 mai 2018, 15:27
Steaua prăbuşită. FCSB a pierdut la Iaşi şi e pe cale să piardă titlul în Liga 1

CSM POLI IASI FCSB 1-0 (A. Cristea – min. 89). FCSB a făcut un meci slab şi nu şi-au creat decât trei ocazii de gol, prin Mihai Bălaşa (8), Denis Alibec (52) şi Romario Benzar (85). Gazdele au ratat situaţii prin Jo Santos (5, 67) şi Cristea (51, 70).

Poli Iaşi a obţinut prima sa victorie din play-off, iar FCSB a suferit primul eşec din play-off. În sezonul regulat, Poli a remizat la Bucureşti cu FCSB (1-1) şi a câştigat în Copou (1-0), iar în play-off FCSB s-a impus acasă cu 1-0.

Poli venea după opt etape fără victorie (un egal, şapte eşecuri), iar FCSB era neînvinsă de 14 etape (9 victori, 5 egaluri). După acest eşec, FCSB rămâne pe locul al doilea, la un punct de liderul CFR Cluj. Până la final, FCSB va juca în deplasare cu CS Universitatea Craiova şi acasă cu Astra Giurgiu, iar CFR în deplasare cu FC Viitorul şi acasă cu Astra.

1. CFR Cluj 8 3 5 0 9:6 44
2. FCSB 8 4 3 1 12:6 43
3. CS ‘U’ Craiova 8 2 3 3 8:8 35
4. Astra Giurgiu 8 3 2 3 9:8 33
5. FC Viitorul 8 2 4 2 12:10 32
6. Poli Iași 8 1 1 6 4:16 24

CSM POLI IASI: Rusu – Zaharia, Mihalache, Frăsinescu, Panțâru – Qaka, Cioinac – Platini, Jo, Sin – A. Cristea. Antrenor: Stoican.

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Bălașa, Momcilovic – Pintilii, L. Filip – Man, Budescu, Fl. Tănase – Alibec. Antrenor: Dică.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 89 GOOOL Poli Iaşi. Contraatac şcoală care îl are la finalizare pe Andrei Cristea, fostul stelist. 1-0 pentru Poli Iaşi!

Min. 74 Albanezul Qaka vede al doilea galben după o intrare imprudentă şi este eliminat. Iaşiul joacă de-acum în 10.

Min. 70 Iaşiul este mai periculoasă în această repriză, iar Bălgrădean ţine tabela intactă, după ce respinge un şut din afara careului.

Min. 50 Şansă bună a Iaşiului. Din poziţie bună, Platini şutează slab, iar Bălgrădean reţine.

Min. 28 Acţiune la poarta Stelei, Platini şutează în plasa laterală.

Min. 9 FCSB ratează incredibil deschiderea scorului. Budescu centrează de pe dreapta, iar Bălaşa preia incredibil pe lângă poartă, din câţiva metri.

Min. 6 Dublă ocazie la poarta Stelei. În prima fază mingea a fost deviată în corner, apoi Mihalache a reluat cu capul pe lângă.