CSM sesizează Inspecţia Judiciară privind posibilele presiuni ale şefei DNA, Parchetul General trimite la DNA plângerea Mihaelei Focică

Plenul CSM a decis, joi, sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la pretinsele presiuni pe care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, le-ar fi făcut asupra inspectorului Mihaela Focică, dar și pentru cercetări în legătură cu înregistrarea de la IJ și modul de comunicare a conducerii Inspecției Judiciare cu ceilalți inspectori, au transmis oficiali ai Consiliului Superior al Magistraturii, citati de Agerpres.

RomaniaTV.net
21 sept. 2017, 14:08
CSM sesizează Inspecţia Judiciară privind posibilele presiuni ale şefei DNA, Parchetul General trimite la DNA plângerea Mihaelei Focică

Membrii CSM au aprobat sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări care să stabilească dacă a fost încălcată independența funcțională și operațională a inspectorilor judiciari și instituției pe care o reprezentau, în realizarea atribuțiilor de serviciu, în raport de informațiile apărute în presă în legătură cu verificările realizate la DNA, dacă au existat situații de încălcare a independenței IJ prin presiuni interne și externe și dacă au existat situații de încălcare a independenței inspectorilor judiciari prin presiuni interne sau externe.

Inspecția Judiciară mai trebuie să stabilească modul de comunicare a conducerii instituției cu ceilalți inspectori, exclusiv prin prisma aspectelor ce țin de independența inspectorului judiciar, precum și dacă a existat o înregistrare a unei convorbiri, data pretinsei convorbiri, momentul în care conținutul acesteia a fost adus la cunoștința inspectorului șef, motivele eventualei întârzieri și orice alte aspecte relevante.

Plenul CSM a aprobat, totodată, în urma sesizării formulate de Asociația Magistraților din România (AMR) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), ca Inspecția Judiciară să efectueze verificări privind posibila afectare a independenței întregului sistem judiciar față de pretinsele presiuni pe care procurorul șef al DNA le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focică, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori anticorupție.

Decizia CSM vine ca urmare a prezentării în presă a unei înregistrări audio din data de 4 iulie 2017, imediat dupa ce la DNA a fost trimisa o echipa de control ca urmare a solicitarii ministrului Justitiei Tudorel Toader. În înregistrarea ambientalăse aude unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, şi procuroarea Mihaela Focică, procuror inspector care a făcut verificări la DNA. Din spusele procuroarei Mihaela Focică, aşa cum rezultă din respectiva înregistrare, procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată şi în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârşire de către aceştia a unor abateri disciplinare. De asemenea, din cadrul aceluiaşi dialog, reiese şi că procurorul Codruţ Olaru, membru CSM, ar fi exercitat presiuni asupra procurorului inspector Mihaela Focică.

Între timp, inspectoarea Mihaela Focica s-a răzgândit şi a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva şefului adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan.

Doamna inspector Focică s-a prezentat la Parchetul General şi a anunţat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care au supravegheat-o şi care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca şantaj, culegere de date şi comunicarea lor publică. După care dânsa a şi depus o plângere şi a plecat. Este important să ştiţi acest aspect. A fost înregistrat un dosar penal. A fost în audienţă„, a declarat, în pleneul Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Procurorului general al României, Augustin Lazăr, a declarat că Inspecţia Judiciară se află într-un impas fără precedent, respectiv cel în care inspectorii judiciari se înregistrează între ei.

„Este, din păcate, un impas al Inspecţiei Judiciare care se află într-o situaţie fără precedent şi care trebuie analizată de către CSM, urmând să se aprecieze care ar fi măsurile manageriale cele mai potrivite pentru a ieşi din acest impas. Este fără precedent ca inspectorii judiciari să se înregistreze între ei, urmează să vedem în continuare”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr, înaintea şedinţei CSM, făcând referire la cazul inspectoarei Mihaela Focică.

Şi Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociația Magistraților din România (AMR) au cerut, joi, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să se sesizeze „de îndată” în vederea apărării independenței sistemului judiciar în cazul pretinselor presiuni care ar fi fost exercitate de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, asupra inspectorului judiciar Mihaela Focică. Asociaţiile cer efectuarea unei anchete şi audierea în plenul CSM a celor implicaţi.

Parchetul General trimite la DNA plângerea depusă de inspectorul Mihaela Focică

Parchetul General a decis, joi, să decline în favoarea DNA soluționarea plângerii penale depuse de Mihaela Focică, inspector în cadrul Inspecției Judiciare, împotriva inspectorului-șef adjunct al IJ, Gheorghe Stan, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

otrivit surselor citate, motivul pentru care Parchetul General și-a declinat competența în acest caz este că faptele reclamate sunt de competența DNA.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, joi, la CSM, că Parchetul General a deschis un dosar penal, după ce Mihaela Focică a depus o plângere penală pentru șantaj.

„Ieri, doamna Focică s-a prezentat la Parchetul General, a cerut să fie primită în audiență și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care ar fi supravegheat-o și care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca fiind șantaj, culegere de date și comunicarea lor public, după care domnia sa a și depus plângerea. A fost înregistrat un dosar penal”, a spus Lazăr în plenul CSM.

Mihaela Focică a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva șefului adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, pe care îl acuză de șantaj.

Plângerea penală vine după ce în presă a fost publicată înregistrarea unei discuții între Mihaela Focică și Gheorghe Stan, în care ea s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea raportului cu privire la controlul efectuat de Inspecția Judiciară la DNA.

În presă au apărut informații că presiunile asupra Mihaelei Focică ar fi fost făcute de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, deși numele acesteia nu este menționat în discuția dintre cei doi inspectori.

Conform unor surse judiciare, plângerea depusă de Focică nu o vizează pe Kovesi, ci exclusiv presiuni exercitate asupra ei de conducerea Inspecției Judiciare.