CSMS IASI – VIITORUL 0-1: Cea mai dulce înfrângere pentru moldoveni

FC Viitorul a învins CSM Poli Iaşi, scor 1-0, în ultima etapă a sezonului regulat. Ambele echipe s-au calificat în play-off-ul Ligii I.

24 feb. 2018, 16:32
CSMS IASI – VIITORUL 0-1: Cea mai dulce înfrângere pentru moldoveni

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa CSM Poli Iaşi, în etapa a XXVI-a, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Ambele echipe s-au calificat în play-off-ul Ligii I.

Golul a fost marcat de Chiţu, în minutul 14.

Echipele de start:

Poli Iași: D. Rusu – Bosoi, Frăsinescu, Jagodinskis, Bădic – Qaka, Cioinac – Platini, Panțîru, Jo Santos – Cisse
Rezerve: Kelava, Gavrilă, Chelaru, Pedro, Mihăescu, Kizito, Zaharia
Antrenor: Flavius Stoican

Viitorul: Cojocaru – Mladen, Țîru, Hodorogea, De Nooijer – Cicâldău, T. Băluță, Cr. Ganea – Vînă, I. Hagi, A. Chițu
Rezerve: Tordai, Ciobanu, D. Dumitrescu, V. Ghiță, Mățan, Gavra, Lima
Antrenor: Gheorghe Hagi

Arbitru: Ovidiu Hațegan

 

„Sper să fie un meci frumos la Iași. Cred în puterea noastră. Trebuie să mergem și să luptăm. E un meci decisiv pentru sezonul ăsta, dar nu avem presiune. E totul diferit față de anul trecut. Ar fi o performanță fantastică dacă am fi 3 ani la rând în play-off.

Vă las să puneți întrebări, cum ați făcut tot campionatul . Suntem singurii care nu ne-am exprimat pe cine am dori în play-off. Ne gândim doar la noi. Restul nu e treaba noastră. Cu toate că am un ochi și la Astra – Dinamo, în direct. Nu e un lucru care depinde de noi”, a declarat Gică Hagi în cadrul unei conferințe de presă.

CALCULE PENTRU PLAY-OFF
Viitorul, Dinamo și CSMS Iași luptă pentru ultimul loc de play-off. CFR Cluj, FCSB, U Craiova și Astra sunt calificate matematic. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cele 3:

 
CSMS IASI – VIITORUL LIVE VIDEO ONLINE 2018 DIGI SPORT. LIVE STREAMING TELEKOM SPORT LOOK TV

CALCULE PENTRU PLAY-OFF

Viitorul, Dinamo și CSMS Iași luptă pentru ultimul loc de play-off. CFR Cluj, FCSB, U Craiova și Astra sunt calificate matematic. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cele 3:

VIITORUL 

  • se va califica dacă nu pierde cu Iași 
  • dacă va pierde, se califică dacă Dinamo nu bate pe Astra

DINAMO 

  • dacă va câștiga, se califică sigur în play-off
  • dacă face egal, se poate califica dacă Iași nu bate pe Viitorul 
  • dacă pierde, are nevoie ca Iașiul să piardă, iar Botoșani să nu câștige cu Gaz Metan

POLI IAȘI

  • dacă va câștiga, se va califica în play-off
  • dacă face egal, se califică dacă Dinamo pierde
  • dacă va pierde, se poate califica dacă Dinamo pierde și Botoșani câștigă. Vor ajunge toate 3 la egalitate, caz în care Iașiul ar fi avantajată de meciurile directe.
  • Dinamo este condamnată să câștige sâmbătă la Astra pentru a-și asigura matematic un loc în play-off, fără a mai sta la mâna rezultatelor. Ionel Dănciulescu (41 de ani), prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, a glumit pe seama celei mai recente declarații pe care a făcut-o Flavius Stoican. Tehnicianul celor de la CSM Poli Iași a dezvăluit cum va aborda tactic partida cu Viitorul, scopul final fiind victoria și, implicit, accesul la masa bogaților din Liga 1.

    ”A fost dezamăgire, frustrare, supărare mare după meciul cu FCSB, dar trebuie să ne concentrăm pe meciul care urmează pentru a vedea în ce parte o luăm, în play-off sau în play-out. Acum, mi-e și frică să mai ajung la meciul cu Astra, după ce l-am auzit pe Flavius Stoican spunând că va câștiga sigur meciul cu Viitorul. Suntem într-o perioadă bună, n-am mai pierdut de foarte mult timp. Ne-am revenit fizic și moral după meciul cu Steaua, iar jucătorii sunt foarte concentrați pentru ceea ce urmează. Am încredere că vom reuși să câștigăm, chiar dacă e o partidă dificilă”, a spus Dănciulescu, la Digi Sport.

    Stoican a explicat că elevii lui Hagi vor avea viața grea în Moldova, sâmbătă după-amiază.

    ”Cei de la Viitorul o să aibă viață grea cu noi, o să fie presiune, o să facem presing, avem atitudine, determinare. Nu-i lăsăm să gândească, spațiile o să fie mici, deci o să fie… plus oamenii din spate. Deci o să fie un meci greu pentru ei să joace la aceeași capacitate”, a spus și Stoican, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită tot de emisiunea ”Digi Sport Special”.

    Iaşi – Viitorul LIVE VIDEO. Ianis crede în propriile forţe

    Ianis Hagi spune că echipa lui se va califica pe unul din cele două locuri vacante atâta timp cât va face tot ce-i stă în putință pe terenul de la Iași.

    FC Viitorul este în faţa celei de-a treia calificări consecutive în play-off. Ianis Hagi vrea un rezultat pozitiv la Iaşi, unde o remiză este suficientă pentru a păstra campioana în primele şase locuri la finalul sezonului regulat. CSM Poli Iaşi – FC Viitorul este în direct pe Digi Sport 1 sâmbătă, ora 19:45.

    ”Este un meci decisiv. Ori mergem în play-off, ori în play-out. Depinde doar de noi să ne luptăm pentru fiecare minge, mergem să scotem maximum din această partidă. Ne batem ambele echipe pentru un loc de play-off. Suntem echipe în formă, am câștigat ultimele meciuri”, a spus Ianis.

    Nici vremea nefavorabilă nu-l sperie pe Ianis Hagi, care nu vede nicio problemă privind adaptarea la temperaturile mici. ”Cred că va fi un meci destul de frumos, chiar dacă vremea nu va fi favorabilă, noi mergem să ne luptăm. Suntem pregătiti, și la Constanta e frig, peste tot în România e frig, deci suntem obișnuiți. Nu este o problemă cu adaptarea. Am mai jucat pe zăpadă, nu este pentru prima dată”, a mai spus căpitanul de la FC Viitorul.

    ”Depinde numai de noi, mergem acolo să ne batem, să luptăm pentru fiecare minge și sperăm să ieșim învingători la finalul meciului. Știu că strategia la acest club e să promoveze mereu tineri, din academie și primul obiectiv acesta e.

    După aceea vin celelalte lucruri, cum a fost anul trecut, când au meritat să câștige. Anul acesta am luat-o de la zero și sperăm să intrăm în play-off și să terminăm cât mai sus în campionat.

    Sincer să fiu, nu mă interesează celelalte meciuri, pentru că știu că depinde numai de noi și dacă noi câștigăm intrăm în play-off. Jucăm pentru noi, nu ne uităm în curtea altcuiva”, a mai zis Ianis.

    Viitorul mai are nevoie de un singur punct pentru a fi sigură de locul din play-off. Ianis Hagi s-a întors de la Fiorentina acum 5 săptămâni şi de câte ori a purtat banderola de căpitan, Viitorul nu a pierdut nicio partidă. Se socotesc aici partidele oficiale, dar şi amicalele din anul 2018. Hagi jr. a fost achiziţionat de la Fiorentina cu 2 milioane de euro plus 30% dintr-un viitor transfer. Gheorghe Hagi i-a acuzat pe şefii echipei italiene, în special pe directorul sportiv Pantaleo Corvino, că nu i-au folosit fiul pentru că este român.

    În partidele oficiale din 2018, Viitorul are 2 victorii şi un egal. Ianis Hagi a înscris două goluri în meciurile din campionat din acest an.

  • Iaşi – Viitorul LIVE VIDEO. Campioana, incincibilă cu Ianis căpitan