Culmea hoţiei. Un rădăuţean, prins de poliţişti două ori în 48 de ore cu ţigări de contrabandă

Un tânăr de 29 de ani din Rădăuţi va intra în istoria Vămii Siret, după ce a reuşit performanţa de a fi prins de poliţiştii de frontieră cu ţigări de contrabandă ascunse în acelaşi loc de două ori, în doar 48 de ore.

RomaniaTV.net
06 apr. 2015, 07:09
Culmea hoţiei. Un rădăuţean, prins de poliţişti două ori în 48 de ore cu ţigări de contrabandă

Un tânăr de 29 de ani din Rădăuţi a fost prins marţi, în timp ce încerca să intre în ţară cu 630 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, ascunse în semiaripile din faţă, în bord, în schimbătorul de viteze, în spatele triplelor şi în roata de rezervă. Atunci, a scăpat cu ţigările confiscate şi o amendă de 6.000 de lei.

Două zile mai târziu, acelaşi tânăr s-a prezentat din nou în Vama Siret. La control, poliţiştii de frontieră au găsit alte 638 de pachete de ţigări, ascunse în exact aceleaşi locuri ca data trecută. De data aceasta, pe lângă amendă, tânărului i-au fost confiscate maşina şi ţigările şi i s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă.