Culmea protestului. Medicii au ieşit în stradă: „Avem salarii mai mari, ne opunem recentelor măriri”

Peste 500 de medici canadieni din Quebec au semnat o scrisoare deschisă în care protestează față de mărirea propriilor salarii, informează cnbc.com.

07 mart. 2018, 10:18
Culmea protestului. Medicii au ieşit în stradă: „Avem salarii mai mari, ne opunem recentelor măriri”

„Noi, doctorii din Quebec care credem într-un sistem public puternic, ne opunem recentelor măriri de salarii negociate de federatie medicale care ne reprezintă”, se arată în scrisoarea respectivă, semnată și de peste 150 de studenți la medicină.

„Creșterile salariale sunt cu atât mai șocante, în condițiile în care asistentele noastre, funcționarii și alți specialiști se confruntă cu condiții de muncă grele, în timp ce pacienții noștri nu au acces la serviciile medicale solicitate din cauza tăierilor bugetare drastice din ultimii ani și a centralizării puterii în Ministerul Sănătății. Singura care a rămas imună în urmă taierilor bugetare este remunerația noastră”, se mai spune în scrisoarea dată publicității pe 25 februarie.

Medicii care au semnat-o doresc să returneze sistemului medical banii alocați pentru creșterea salariilor.

Salariul brut al unui medic specialist canadian este, în medie, de 260.924 dolari pe an, iar cel al unui medic de familie ajunge la 211.717 dolari. La salariile brute se adaugă și sumele pe care medicii le primesc pentru operații, precizează cnbc.com.

Totuși, impozitele sunt mari și, în 2016, un doctor a dezvăluit că a rămas cu 136.906 dolari dintr-un brut de 231.033 dolari.