Cum a votat România la Adunarea Generală a ONU în chestiunea Ierusalimului. Cine a fost de partea SUA

Rezoluţia prin care se solicită SUA să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel a fost adoptată cu o largă majoritate în cadrul Adunării Generale a ONU, desfăşurate vineri.

21 dec. 2017, 18:04

Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, 9 voturi împotrivă şi 35 de abţineri. Poziţia României a fost una neutră, ţara noastră aflându-se între cele 35 care s-au abţinut. Dintre statele UE care au adoptat aceeaşi poziţie ca a României remarcăm Polonia, Ungaria, Cehia, Croaţia sau Letonia.

În schimb, împotriva rezoluţiei, în afara SUA şi Israel celelalte şapte state care au votat sunt insignifiante din punct de vedere politic: Guatemala, Honduras, Insulele Marshall, Micronesia, Nauru, Palau şi Togo.

SUA a primit o lovitură dură din partea unor state puternice, precum Franţa, Germania sau Marea Britanie care au votat pentru rezoluţia care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de recunoaşetere a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Tabelul votului: