Cum erau folosiţi bolnavii psihic pentru experimente cu medicamente

Autoritățile au luat în vizor piaţa medicamentelor şi relația firmelor din domeniu cu spitalele, după ce procurorii au constatat că multe dintre testele clinice de introducere pe piaţă a unor noi substanţe erau trucate de către unii medici. Potrivit anchetatorilor, 50 de medici ar fi implicați în scandalul pacienților-cobai.

01 iun. 2016, 05:59
Cum erau folosiţi bolnavii psihic pentru experimente cu medicamente

Pacienţii, majoritatea cu probleme psihice, ajungeau parte în aceste experimente fără să ştie, spun procurorii. Angajaţii din sistemul sanitar sunt acuzaţi că falsificau semnăturile pacienţilor şi, în unele situaţii, chiar şi rezultatele analizelor acestora. În cele mai grave dintre cazurile anchetate de procurori, pacienţii primeau medicamente pentru afecţiuni de care nu sufereau, iar starea lor de sănătate s-a agravat. Pentru un astfel de studiu, medicii primeau chiar şi 120.000 de euro. Testele ar fi fost făcute pe aproximativ 250 de pacienți internați la psihiatrie, unii dintre ei fără discernământ.

În acest dosar, polițiștii au efectuat, marți, 26 de percheziții la cabinetele unor medici cercetați pentru fapte de corupție și au ridicat înscrisuri și probe de la 31 de unități sanitare din 16 județe, ancheta fiind instrumentată de Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Medicii vizați de descinderile efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cercetați pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale, potrivit unui comunicat al IGPR, citat de Agerpres.

Perchezițiile au fost efectuate la mai multe unități sanitare din București și din județele Arad, Cluj, Constanța și Dolj, precum și la sediile și punctele de lucru a cinci societăți comerciale cu profil medical, care reprezintă interesele sponsorilor. De asemenea, polițiștii au ridicat înscrisuri și probe de la 31 de unități sanitare din județele Argeș, Botoșani, Buzău, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiș și Vrancea.

CITEŞTE ŞI PERCHEZIŢII la 31 de spitale, inclusiv la Spitalul Militar şi Spitalul Obregia: Pacienţi folosiţi drept cobai