Cum trebuie să congelezi corect legumele pentru iarnă

Pentru a te bucura la iarnă de o varietate de legume, ar trebui să începi să îţi faci provizii de acum. Aproape toate legumele, verdeţurile şi zarzavaturile se pot congela.

30 iun. 2015, 14:44
Cum trebuie să congelezi corect legumele pentru iarnă

Pentru cele mai bune rezultate nu este suficient sa speli bine legumele, sa le introduci in pungi si sa le bagi in congelator. Iata cateva sfaturi legate de congelarea legumelor:

1. Folositi legume proaspat culese, bine coapte si sanatoase.
2. Spala-le bine si curata-le de portiunile moi sau stricate.
3. Congelati-le in 6-12 ore de la cules, pentru a retine o cantitate cat mai mare de nutrienti.
4. Alege modalitati de ambalare care sa previna contaminarea si elimina aerul inainte de sigilare.
5. Eticheteaza pachetelele cu data de congelare si tipul legumei.
6. Foloseste cantitati mici, cat gatesti o data. Scurtezi astfel timpii de congelare, decongelare si gatit.

Pregatirea legumelor pentru congelare implica trei pasi: oparirea, racirea si zvantarea.

1. Oparirea. Timpul de oparire este esential si variaza de la o leguma la alta. Daca oparirea nu se face indeajuns, activitatea enzimelor poate fi stimulata. Si este mai rau decat daca nu s-ar recurge la oparire. Fierberea in exces iarasi nu e buna, pentru ca se pierd culoarea, gustul, aroma si vitaminele hidrosolubile, scrie sanatate.bzi.ro.

Pune apa la fiert si cand da in clocot adauga legumele. Apa trebuie sa le acopere total. Incepe sa cronometrezi atunci cand apa reincepe sa fiarba. Mentine fierberea atat timp cat este indicat in tabel. Foloseste intotdeauna un singur tip de leguma la oparit.

2. Racirea. Raceste-le imediat in apa rece ca gheata pentru a opri procesul de gatire. De obicei, e nevoie tot de atatea minute cat a fost necesar ca sa le oparesti.

3. Zvantarea. Dupa racire, se scurg bine de tot. Cel mai bine se realizeaza cu servetele de hartie absorbante, pentru a se zvanta complet.

Ambalare si depozitare

Pune-le in cantitati mici, in pungute de plastic rezistente (sunt unele speciale pentru congelarea alimentelor), etichetate. Elimina aerul pe cat posibil, lasa loc pentru expandarea legumelor si apoi inchide-le. Prin congelare, volumul apei din legume se mareste cu aproximativ 8-10%, asa ca trebuie sa lasi putin spatiu in ambalaje. Daca folosesti o caserola sau o cutie de plastic, lasa putin spatiu liber pana la capac.

Aseaza-le in congelator sau in lada frigorifica si opteaza pentru congelarea rapida, la temperaturi cuprinse intre -25C si -35C. Dupa 20-24 de ore, adu temperatura de racire la -18C. Nu le pastra la congelator mai mult de un an.

Pregatirea corecta pentru fiecare leguma in parte

Sparanghelul – se spala si se taie la dimensiunea dorita. Se opareste timp de 3 minute. Il poti tine la congelator timp de 6 luni.

Mazarea – se scot boabele din pastai si se oparesc timp de 1 minut. Se tin in apa rece tot 1 minut. Se pot pastra la congelator timp de 6 luni.

Fasolea verde – se spala si se taie capetele pastaii, se indeparteaza cele care sunt lovite sau patate. Se oparesc timp de 3 minute si se tin in apa rece tot 3 minute. Le poti pastra la congelator timp de 6 luni.

Broccoli si conopida – se taie in buchetele, se aleg numai cele cu textura tare si intregi. Se oparesc timp de 3 minute si se tin in apa rece tot 3 minute. Se pastreaza timp de 6 luni la congelator.

Morcovi – se spala, se curata si se taie in cubulete sau rondele. Se oparesc timp de 3 minute, se pun in apa rece tot atata timp. Se pastreaza in conditii bune timp de 6 luni.

Varza – se curata de frunzele de la suprafata, se toaca in fasii subtiri si se opareste timp de 1 minut si jumatate. Se raceste in apa ca gheata timp de 1-2 minute, se lasa la scurs. Se poate tine la congelator pana la 6 luni.

Ciuperci – taie-le in dimensiunea potrivita si pune-le in pungi de plastic. Se oparesc 3 minute, dar le poti congela si fara. Le poti folosi direct din congelator la gatire, fara sa le decongelezi.

Cartofi – cei noi pot fi spalati bine si fierti pana cand sunt usor moi. Dupa ce s-au racit ii poti pune la congelator pana la 6 luni. Cartofii obisnuiti pot fi feliati si prajiti pana cand se inmoaie, dar nu se rumensesc de tot. Scoate-i pe hartie sa se scurga si sa se raceasca. Apoi poti sa ii pui la congelator pana la 6 luni. Si cartofii pasati pentru piureu pot fi congelati si pastrati in bune conditii pana la 3 luni.

Dovlecei – se curata, se taie in cubulete si se oparesc timp de 3 minute. Se racesc si se pot pune la congelator pana la 3 luni.

Legumele, precum castravetii, ridichiile, salata verde, cresonul, cu un continut ridicat de apa nu sunt indicate pentru congelare. Rosiile intregi, telina (atat radacina cat si frunzele) si cartofii noi se pot congela, dar dupa decongelare, textura lor se schimba si isi mai pierd din calitati. Spre exemplu, rosiile congelate intregi, fara coaja, nu pot fi folosite la salate ca atare, dar pot fi utilizate la prepararea sosurilor. Rosiile se congeleaza cel mai bine sub forma de piure sau suc de rosii.

VEZI şi Cum să îndepărtezi ceara şi pesticidele de pe fructe şi legume VIDEO