Curtea de Apel Bucureşti: Nouă persoane au fost declarate indezirabile în cursul anului 2017

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a declarat indezirabile, începând cu luna ianuarie şi până la finalul acestui an, nouă persoane, pentru perioade cuprinse între 8 şi 15 ani.

RomaniaTV.net
31 dec. 2017, 13:10
Curtea de Apel Bucureşti: Nouă persoane au fost declarate indezirabile în cursul anului 2017

„Măsura declarării ca indezirabil se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În perioada 1 ianuarie 2016 – 29 noiembrie 2017, pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost înregistrate şapte cauze având ca obiect „luare măsură declarare indezirabil”. În aceeaşi perioadă, nouă persoane au fost declarate indezirabile, pentru perioade cuprinse între 8 şi 15 ani”, au precizat reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti, potrivit Mediafax.

Unul dintre cei nouă declaraţi indezirabili de către instanţa menţionată este cetăţeanul sârb Bratislav Zivkovic. Acesta a fost declarat indezirabil de Curtea de Apel Bucureşti, la jumătatea lunii noimebrie, pe o perioadă de 15 ani, după ce a încercat să obţină informaţii clasificate despre baze militare aflate în sud-estul ţării, a anunţat, la acea vreme, Serviciul Român de Informaţii. Bratislav Zivkovic este comandantul organizaţiei de cetnici din Serbia „Cetniciki Pokret”. Această organizaţie este cunoscută ca fiind una paramilitară cu orientări naţionalist-şoviniste, potrivit SRI.

În perioada 2014-2015, el a participat de partea separatiştilor pro-ruşi, alături de alţi voluntari sârbi, membri ai organizaţiei, la conflictul din Ucraina, iar în 2017, a venit de mai multe ori în România, pentru a culege informaţii. Sârbul a vrut să facă rost şi să transmită secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine şi să constituie reţele informative pe teritoriul ţării noastre.

„Bratislav Zivkovic a manifestat interes pentru obţinerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naţionale, cât şi ale aliaţilor, amplasate în sud-estul României cu intenţia de a afecta parteneriatele noastre strategice”, conform Serviciului Român de Informaţii. Sârbul nu a reuşit să intre în posesia niciunui document sau informaţie clasificate.

Potrivit OUG nr. 194/2002, ordonanţa de urgenţă privind regimul străinilor în România, declararea ca indezirabil este o măsura care se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică. Hotărârea instanţei este definitivă.

„Procurorul sesizează instanţa de judecată, la propunerea instituţiilor cu competente în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice. (…) Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia. (…) Punerea în executare a hotărârii prin care străainul a fost declarat indezirabil se realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţara de origine, de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări”, se arată în actul normativ menţionat.

Conform sursei citate, perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioada cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri.