CUTREMUR cu magnitudine 3.5 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 13.55, în Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

31 dec. 2014, 12:17

Cutremur în Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 104 de kilometri. Oraşele cele mai apropiate de epicentru sunt Focşani (39 de kilometri), Covasna (42 de kilometri), Mărăşeşti (43 de kilometri), Târgu Secuiesc (50 de kilometri) şi Râmnicu Sărat (52 de kilometri). În ultimele zile au avut mai multe cutremure în zonă. 

Seismul a avut loc la ora locala 13h55min05sec (11h55min05sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul cutremurului a fost localizat in Muntii Vrancei, zona PALTIN, judetul Vrancea (45,77 grade latitudine Nordica, 26,70 grade longitudine Estica).

Cutremurul s-a produs la adancimea de 104 km si a avut magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima nu a depasit II grade pe scara Mercalli. Miscarea seismica nu a fost resimtita la BUCURESTI. 

În zona seismică Vrancea s-au produs, în decembrie, alte 12 cutremure cu magnitudini între 3 şi 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind înregistrat în 7 decembrie.

Un cutremur subcrustal cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs chiar in noaptea de 25 spre 26 decembrie.

Cutremurul a avut loc la ora locala 00h41min28sec (ora 22h41min28sec a zilei de 25 decembrie). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul cutremurului a fost localizat in Muntii Buzaului, zona NEHOIU, judetul Buzau (45,42 grade latitudine Nordica,26,31 grade longitudine Estica). 

Seismul s-a produs la adancimea de 134 km si a avut magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a miscarii seismice a fost de cel mult II grade pe scara Mercalli.

Un alt cutremur, de magnitudine 3,4 grade, s-a mai produs in Vrancea in seara zilei de joi, 25 decembrie, la ora locala 22h33min02sec; epicentrul seismului a fost localizat in zona NEREJU, Muntii Vrancei, judetul Vrancea (45,70 grade latitudine Nordica, 26,63 grade longitudine Estica), iar adancimea focarului a fost de 129 km.