CUTREMUR în România, al şaselea din luna mai

Un nou cutremur s-a produs, joi dimineață, în județul Buzău. Seismul a avut o magnitudine de 2,8 grade pe scara Richter și a fost înregistrat la ora 07:51, la o adâncime de 116 de kilometri.

05 mai 2016, 08:45
CUTREMUR în România, al şaselea din luna mai

CUTREMUR în România. Un alt seism s-a produs miercuri seară, tot în Buzău și a avut o magnitudine de 3,6 grade pe scara Richter. Alte două cutremure s-au înregistrat duminică, în prima zi de Paște, ambele în județul Buzău, și au avut 2,8 și 3,3 grade pe scara Richter. De altfel, în primele 4 zile ale lunii mai s-au produs nu mai puțin de 6 cutremure în România, în județele Buzău și Covasna.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău. Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.