CUTREMUR în Vrancea, joi dimineaţă

Un cutremur s-a produs, joi dimineaţă, în zona seismică Vrancea, a anunţat Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

16 apr. 2015, 05:21
CUTREMUR în Vrancea, joi dimineaţă

Seismul din Vrancea a avut o magnitudine de 3,3 grade şi s-a produs, joi, la ora 6.19. Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 86 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (36 km), Focșani (44 km), Târgu Secuiesc (46 km), Mărășești (49 km) și Râmnicu Sărat (54 km).

Pe data de 14 aprilie, un nou cutremur s-a înregistrat în Vrancea. A fost cel mai mare seism din luna aprilie. Seismul, cu magnitudinea de 3,7, a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (37 kilometri), Vălenii de Munte (47 kilometri), Săcele (51 kilometri), Târgu Secuiesc (53 kilometri) și Sfântu Gheorghe (57 kilometri).

Cel mai mare seism înregistrat în România în acest an s-a produs în data de 29 martie, în județul Buzău, și a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter.

Anul trecut, în data de 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, mișcarea tectonică fiind cea mai mare înregistrată în România în ultimii ani.

Citeşte şi CUTREMURUL din VRANCEA s-a simţit în multe oraşe: „Senzaţia a fost înfricoşătoare”