Cutremur puternic în Mexic, cu magnitudinea 8,2. Sunt cel puţin 34 morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu

Un cutremur de pământ cu magnitudinea 8,2 s-a produs în sudul Mexicului într-o regiune de coastă în noaptea de joi spre vineri. Cel puţin 26 persoane şi-au pierdut viaţa în Guatemala şi în statele mexicane Chiapas, Oaxaca şi Tabasco, dar acesta este doar un prim bilanţ. Este de aşteptat ca numărul victimelor să fie mult mai mare, în multe zone fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică, în timp ce reţelele de telefonie mobilă sunt căzute.

08 sept. 2017, 05:40

UPDATE, ora 21.00 Bilanţul seismului din Mexic, cel mai puternic ce a afectat ţara în ultimele decenii, a ajuns la 34 de morţi. O serie de clădiri au fost avariate puternic în sudul Mexicului. Potrivit primelor informaţii, cel mai grav afectat este oraşul Juchitan, din statul Oaxaca. Acolo, sediul Primăriei, un hotel, un bar şi alte clădiri au fost distruse.

Alejandro Murat, guvernatorul statului, a declarant că 25 de decese s-au înregistrat în Oaxaca, dintre care 17 la Juchitan.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a declarat că cel puţin şapte oameni au murit în statul învecinat, Chiapas. Anterior, guvernatorul de Tabasco, Arturo Nunez, a precizat că doi copii şi-au pierdut viaţa în statul lui.

Echipele de salvare au lucrat pe tot parcursul nopţii de joi spre vineri, în timp ce mai multe cartiere din capitală, afectând peste un million de oameni.

UPDATE, ora 18.45 Numărul morţilor după cutremurul din sud-vestul Mexicului a ajuns la 32, potrivit unui nou anunţ al autorităţilor.

DATE, ora 16.00 Bilanţul cutremurului de vineri dimineaţă, din Mexic, a ajuns la cel puţin 27 de morţi, a anunţat preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, precizând că a fost vorba despre cel mai puternic seism care a afectat ţara în ultimul secol, relatează BBC News.

Potrivit liderului mexican, 20 de oameni au murit în statul Oaxaca, dintre care 17 într-un singur oraş, Juchitan. Alţi patru oameni şi-au pierdut viaţa în Chiapas, iar doi copii au murit în Tabasco. Unul dintre ei a murit când s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a unui sistem de asistenţă la respiraţie.

O persoană a murit şi în Guadalupe.

El a adăugat că până la 50 de milioane de mexicani au simţit seismul cu magnitudinea 8,2 şi că este posibil ca bilanţul victimelor să crească.

Pagube importante au fost înregistrate în statele Oaxaca şi Chiapas.

Peste 10 replici, cu magnitudine cuprinsă între 4,3 şi 5,7, s-au înregistrat în apropiere de coasta mexicană. Seismologii au avertizat că acestea ar putea continua.

Rafinăria Salina Cruz, de pe coasta de sud, şi-a suspendat temporar operaţiunile. Autorităţile din 11 state mexicane au închis şcolile.

UPDATE, ora 12.20 Autorităţile indică faptul că s-au înregistrat cel puţin 16 morţi: 10 în Oaxaca, 3 în Chiapas, 2 în Tabasco şi unul în Guatemala.

UPDATE, ora 11.50 Preşedintele Mexicului, Lopez Nieto, spune că acesta este cel mai mare cutremur care a lovit Mexicul în ultimii 100 de ani. Centrul de seismologie al Mexicului a revizuit magnitudinea de la 8 la 8,2, astfel că acest seism este mai puternic decât cel care a avut loc în 1985.

UPDATE, ora 10.10 Autorităţile din statul mexican Tabasco anunţă şi ele primele victime. Doi copii au murit în acest stat, ca urmare a seismului de joi noaptea. Unul dintre copii a murit atunci când un zid s-a prăbuşit peste el. Al doilea copil a decedat în secţia de neonatologie a spitalului, după ce aparatele care îl ţineau în viaţă s-au oprit din cauza penei de curent electric. De asemenea, în Guatemala s-a înregistrat un mort. Bilanţul deceselor se ridică astfel la 6.

UPDATE, ora 10.05 Centrul istoric din oraşul Juachitan, al treilea cel mai populat din statul Oaxaca, este devastat. Aproximativ 30 de clădiri au fost distruse. Între timp, apele Oceanului s-au retras aproximativ 50 de metri în larg de pe plajele din Chiapas, fiind aşteptat un tsunami masiv, cu valuri de peste doi metri.

Centrul istoric din Juachitan


UPDATE, ora 09.55 Sunt anunţate oficial primele victime ale cutremurului. Guvernul mexican indică prezenţa a cel puţin trei morţi în statul Chiapas.

UPDATE, ora 09.25 Municipalitatea din Ciudad de Mexico afirmă că în Capitală nu s-au produs pagube majore. Au fost totuşi activate protocoalele de securitate, inclusiv ridicarea în aer a mai multor elicoptere.

UPDATE, ora 09.10 Puternicul seism a fost urmat de două replici semnificative, la orele 08.24 şi 08.33 (ora României), înregistrându-se două noi seisme, de această dată de magnitudine 5,2. Ele s-au produs aproximativ în aceeaşi zonă, dar la o adâncimi de 80 şi, respectiv, 60 km.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Seismul s-a produs la ora 07.49 (ora României) şi este cel mai puternic produs în această ţară în ultimii 32 de ani. Potrivit USGS, acest cutremur a fost resimţit în opt ţări, Ecuador, Nicaragua, Panama, Guatemala, Honduras, Mexico, El Salvador şi Costa Rica.

Precedentul cel mai puternic seism, cel din 19 septembrie 1985, a avut o magnitudine de 8,1 şi a provocat aproximativ 9.000 de morţi.

Epicentrul seismului de vineri s-a aflat la 123 de kilometri sud-vest față de orașul Pijijiapan (statul Chiapas), aflat în apropierea graniţei cu Guatemala, la o adâncime de 33 de kilometri. Este posibilă producerea unui tsunami, a anunțat Pacific Tsunami Warning Centre.

Deocamdată nu se ştie numărul victimelor şi importanţa pagubelor. Potrivit agenţiilor de presă, seismul s-a resimţit puternic şi în Ciudad de Mexico, unde a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.