Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul lui Dacian Cioloş va avea loc marţi: „Nu e momentul pentru un experiment”

Lista miniştrilor Guvernului USR şi forma finală a programului de guvernare au fost depuse luni, la Parlament. Conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor vor stabili data la care vor avea loc audierile miniştrilor propuşi şi votul de învestitură a Guvernului condus de Dacian Cioloş. Potrivit unor surse parlamentare, audierea va avea loc marţi.

18 oct. 2021, 16:30
Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul lui Dacian Cioloş va avea loc marţi: „Nu e momentul pentru un experiment”

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc luni, de la ora 18,00, pentru a stabili calendarul de învestire a Cabinetului propus de premierul desemnat, Dacian Cioloş.

Potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres, audierea persoanelor care au fost propuse să ocupe funcţii de miniştri, de către comisiile specializate, va avea loc marţi.

Votul asupra întregului Guvern şi a programului de guvernare ar urma să fie dat miercuri în plenul reunit al Parlamentului.

Iulia Popovici, propusă ministru al Culturii, ar urma să fie prima audiată, potrivit G4Media.ro. Programul audierilor se va încheia seara cu Ioana Mihăilă, propusă din nou la Sănătate. La audierea Ioanei Mihăilă este aşteptat un tir de întrebări din partea parlamentarilor PSD, PNL și AUR.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloș are nevoie de 234 de voturi în plenul reunit. USR are 80 de parlamentari.

Declaraţiile lui Dacian Cioloş după ce a depus programul de guvernare şi lista miniştrilor USR la Parlament

„Am depus astăzi o listă de miniştri pentru un Guvern monocolor al USR. Nu e momentul pentru un experiment. Am vrut să ne pregătim în aşa fel încât să fim gata, dacă Guvernul trece, să începem guvernarea fără alte complicaţii administrativ”, a declarat Dacian Cioloş.

„Avem nevoie în cazul în care acest Guvern trece de oameni care să răspundă rapid nevoilor politice şi să-şi asume măsurile dificile care urmează. Noi suntem pregătiţi să ne asumăm aceste măsuri dificile pentru că, din păcate, suntem într-un moment în care nu mai permitem să mai pierdem nicio secundă.

Avem nevoie de un Executiv capabil să-şi asume în fiecare minut deciziile necesare”, a adăugat liderul USR.

Dacian Cioloş, despre programul de guvernare USR. „Poate să pară dur”

„Programul de guvernare pe care l-am propus poate să pară dur, dar e necesar pentru că în situaţii excepţionale e nevoie şi de măsuri excepţionale. Ne vom concentra pe priorităţile evidente.

Avem nevoie de soluţii şi de măsuri imediate pentru criza sanitară. Deja e prea târziu şi vedem că mor zilnic oameni, mor sute de oameni. Trebuie să ne pregătim şi pentru criza energetică ce poate să lovească puternic oamenii în această iarnă.

Avem obiectivul să lansăm PNRR atât pentru a avea acces la fonduri, cât şi pentru a pune în practică măsurile de reforme prevăzute acolo şi de care România are nevoie”, a mai precizat Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş, apel către partidele din Parlament. „Să înţeleagă urgenţa. Nu e momentul de jocuri politice”

„Sperăm ca forţele politice din Parlament să înţeleagă urgenţa şi să acţionează cu bună credinţă. Noi am acţionat cu bună credinţă şi onestitate de la bun început, fără să facem jocuri politice şi să încercăm să profităm în vreun fel sau altul de speculaţii de acest moment.

N-avem nici cea mai mică intenţie să deschidem o confruntare politicianistă în Parlament, doar de dragul disputei ca să câştigăm puncte politice. Fiecare dintre ei vor vota cu propria conştiinţă şi sper ca fiecare dintre ei să se gândească de două ori când vor vota şi vor decide dacă vor trece Guvernul pe care-l prezentăm.

Nu e momentul de jocuri politice. Soluţia noastră credem că este cea care avantajează pe toată lumea şi politic şi social şi economic dacă ne uităm la măsurile care trebuie luate”, a afirmat Cioloş.

„Sper să putem ajunge la pace politică care să dea posibilitatea societăţii româneşti să iasă din această criză şi să asistăm la convulsii sociale din cauza incapacităţii unei decizii la nivelul politic”, a adăugat liderul USR.

Dacian Cioloş: „Am încercat să negociem o majoritate politică înainte”

„Am încercat să negociem o majoritate politică înainte de a ajunge la acest moment. N-am reuşit să acest lucru, însă am decis să mergem până la capăt pentru că eu consider acest mandat pe care l-am primit ca o responsabilitate şi o responsabilitate se asumă până la capăt.

Dacă acest Guvern are susţinere, se decide doar prin vot. Evident că negocieri în prealabil pot să ajute acest lucru, dar nu putem şti dacă un Guvern are susţinere decât la votul în Parlament”, a mai spus Cioloş.

Dacian Cioloş, despre apelul la adresa PSD

Întrebat dacă va apela şi la sprijinul PSD pentru a forma o majoritate, Dacian Cioloş a afirmat că „o majoritate se construieşte în jurul unui proiect politic”.

„Am încercat să construim o majoritate ca să nu mergem singuri. Când mergi cu un Guvern monocolor, nu mai vorbeşti de o majoritate, pentru că o majoritate o construieşti înainte, dar poţi să ai un vot în Parlament şi pentru un Guvern minoritar. Pragmatic şi politic ar exista motivele pentru ca acest Guvern să primească acest vot.

N-am ce demersuri să mai facem, dar nu cu negocieri pe sub masă. Negocierile astea se poartă înainte pentru a construi o majoritate stabilă. În rest, căutăm să punem argumentele pe masă şi asta încercăm să facem acum.

Ceea ce am spus că voturile se numără în Parlament e o realitate. S-au mai întâmplat momente în care chiar dacă nu a existat un acord în prealabil, în Parlament să existe un vot favorabil şi lucrul ăsta se poate întâmpla şi acum”, a menţionat Cioloş.

Dacian Cioloş explică ce plan de rezervă are dacă nu trece Guvernul

Întrebat dacă ia în calcul să negocieze cu PNL şi UDMR pentru un Guvern Cîţu, Dacian Cioloş a reiterat că nu el îi va crea o majoritate lui Cîţu.

„Nu e treaba mea. Eu vin cu o propunere de Guvern şi un program de guvernare. Am făcut asta încă de acum câteva zile când PNL nu a făcut nicio propunere de premier. Întrebaţi-i pe cei la PNL ce au de gând să facă. Eu am încercat şi am încercat până în ultimul moment să fim deschişi la discuţii şi să găsim variante acceptabile prin care să construim această majoritate”, a mai precizat Cioloş.

Cioloş: „Nu intenţionăm să construim o majoritate cu PSD şi AUR”

„USR nu a spus că refuză categoric nicio variantă prin care putem găsi o soluţie rezonabilă. Nu intenţionăm să construim o majoritate cu PSD şi AUR, însă PNL-ului i-am făcut deja oferte. N-am văzut nicio propunere din partea PNL decât să treacă timpul. Vedem ce se mai întâmplă. Rămâne Guvernul Cîţu”, a mai spus Cioloş.

Întrebat să mai negociază cu PNL în cazul în care parlamentarii liberali nu se prezintă să voteze Guvernul pe care-l propune, Dacian Cioloş a răspuns:

„Noi nu dăm genul ăsta de ultimatumuri. Noi vrem să găsim o soluţii. USR e un partid responsabil care caută soluţii pragmatice şi fezabile, nu doar pe hârtie şi nu pentru a ajuta un om sau altul.

Şi la noi sunt supărări şi emoţii. N-am făcut uz de ele. Nu le-am implicat în decizia politică. (…)”, a spus liderul USR.

Dacian Cioloş explică pe câte voturi se bazează în Parlament. „Sper ca Guvernul să fie votat de mai mult de 80 de parlamentari”

„Sper ca Guvernul să fie votat de mai mult de 80 de parlamentari. Asta e decizia fiecăruia”, a mai spus Cioloş.

Dacian Cioloş vrea aplicarea certificatului verde. „Susţinem o măsură care a fost aplicată în multe state UE

„Susţinem o măsură care a fost aplicată cu succes în multe state UE încă din vară şi vedem rezultatele. Chiar dacă gradul de răspândire a virusului e mare şi în alte state membre, numărul de morţi e mult mai mic decât în România. Pare să fi fost o măsură care dă rezultate.

Certificatul verde înseamnă trei posibilităţi: vaccinare, să fii trecut prin boală sau să fii testat. Vrem să aplicăm această măsură pentru acele categorii profesionale care intră în contact cu populaţia într-un fel sau altul. De aceea am propus această măsură şi pentru sectorul public şi pentru sectorul privat. E vorba aici de sănătatea oamenilor.

E nevoie şi de o accelerare a ritmului de vaccinare, dar în acelaşi timp vom pregăti şi măsuri de acces la testare pentru persoanele care din diferite motive nu pot să se vaccineze şi pentru a avea acces la mai multe centre de testare, dar şi pentru ca testele să fie accesibile pentru cei care vor trebui să le folosească”, a mai precizat Cioloş.

Lista miniştrilor şi programul de guvernare au fost aprobate, duminică, de Biroul Naţional și de Comitetul Politic al USR, notează Agerpres. Din Executivul propus de Dacian Cioloș fac parte șase foști membri ai Guvernului Cîțu. Este vorba despre Dan Barna, Stelian Ion, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea și Ioana Mihăilă.

Dacian Cioloş depune astăzi în Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor. Componenţa Guvernului

  • Prim-ministru – Dacian Cioloş
  • Ministrul Afacerilor Externe – Dan Barna
  • Ministrul Apărării Naţionale – Nicu Fălcoi
  • Ministrul Afacerilor Interne – Alin Stoica
  • Ministrul Justiţiei – Stelian Ion
  • Ministrul Finanţelor – Dragoş Pîslaru
  • Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Cătălin Drulă
  • Ministrul Energiei – Cristina Prună
  • Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Claudiu Năsui
  • Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – George Căţean
  • Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mihai Goţiu
  • Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Cristian Ghinea
  • Ministrul Sănătăţii – Ioana Mihăilă
  • Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Ionuţ Moşteanu
  • Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale – Oana Ţoiu
  • Ministrul Educaţiei – Corina Atanasiu
  • Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Monica Berescu
  • Ministrul Culturii – Iulia Popovici
  • Ministrul Tineretului şi Sportului – Tudor Pop

Programul de guvernare anunțat de USR are 54 de pagini și conține o serie de propuneri pentru gestionarea crizei COVID, precum și pentru combaterea crizei prețurilor la energie.

program de guvernare usr

Pentru depășirea crizei sanitare, USR propune, printre altele, „urgentarea solicitării de ajutor extern prin mecanismul european de protecție civilă”, reluarea testării în școli și un Pact național de vaccinare.

Citeşte şi: USR vrea alegeri locale în două tururi şi zero taxe pe salariul minim. Principalele măsuri din programul de guvernare

La Pactul național de vaccinare ar urma să participe toate partidele politice, mediul de afaceri, dar și societatea civilă, iar acesta prevede sancțiuni pentru cadrele medicale care răspândesc în spațiul public mesaje antivaccinare, precum și înființarea unui task force pentru combaterea informațiilor false.

Dacian Cioloş depune astăzi în Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor. De câte voturi are nevoie

Cât despre măsurile pentru rezolvarea crizei prețurilor la energie, în programul de guvernare al USR se propune scăderea TVA, acordarea de subvenţii pentru CET-uri şi credit fiscal pentru întreprinderi.

„Mergem până la capăt pentru simplul fapt că politicianul român trebuie să-i redea cetăţeanului român încrederea în stat şi în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele cât mai bine cu putinţă”, a scris Dacian Cioloș, duminică, pe Facebook.

Pentru a obține votul de încredere al Parlamentului, guvernul Cioloș trebuie să primescă cel puțin 234 de voturi favorabile.

Potrivit Regulamentului activităților comune ale celor două Camere, dacă Guvernul nu obține votul de încredere, Parlamentul trebuie să-l informeze pe președinte care trebuie apoi să desemneze un alt candidat pentru funcția de premier.

Citeşte şi: Cătălin Drulă: Poate înţelege şi preşedintele că e mai importantă ţara decât un om oricât de Superman