Dacian Cioloş, despre pregătirea preşedinţiei Consiliului UE: Birchall încearcă să ascundă propriile întârzieri şi inacţiuni

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, încearcă, "prin declarații publice neadevărate" despre fostul Guvern, să ascundă "propriile întârzieri și inacțiuni" în pregătirea președinției României la Consiliul Uniunii Europene, declară fostul premier Dacian Cioloș și fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Dragoș Tudorache.

28 apr. 2017, 19:35
Dacian Cioloş, despre pregătirea preşedinţiei Consiliului UE: Birchall încearcă să ascundă propriile întârzieri şi inacţiuni

„Afirmațiile doamnei ministru Birchall arată încă odată cum actualul Guvern își scuză întârzierile în adoptarea unor măsuri prin apel la o presupusă ‘grea moștenire’ pe care ar fi preluat-o de la fostul Guvern (…). Doamna ministru Ana Birchall încearcă, prin declarații publice neadevărate, să inducă o percepție falsă asupra activității Guvernului din 2016, ascunzând astfel propriile întârzieri și inacțiuni”, afirmă Cioloș și Tudorache într-o declarație comună transmisă presei.

Cioloș și Tudorache au reacționat după ce, vineri, Birchall a spus că fostul Guvern a întârziat pregătirea președinției României la Consiliul UE, actualul Executiv fiind în situația de a se mobiliza pentru a recupera întârzierile.

„Această declarație este un gest neelegant, având în vedere că doamna Ana Birchall a participat și a fost informată, pe parcursul anului 2016, în calitatea sa de președinte al Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputaților, de calendarul și măsurile luate de fostul executiv pentru pregătirea preluării de către România a Președinției Consiliului UE”, spun Cioloș și Tudorache, scrie Agerpres.

Aceștia precizează că actualul Guvern a înființat un Consiliu Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul UE, care este, de fapt, „o recomandare a Guvernului Cioloș dintr-un document înmânat actualei echipe de la Palatul Victoria”.

Ei mai spun că recomandarea se regăsește în documentele elaborate de Unitatea de pregătire a președinției Consiliului UE (UPPCUE), care a funcționat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Cioloș.

„Această unitate a fost mutată de actualul Guvern odată cu desființarea Cancelariei Prim-Ministrului, la începutul acestui an, transferând această responsabilitate noului ministru delegat pentru Afaceri Europene din MAE. De la mutarea UPPCUE și decizia de înființare a unui nou organism Interministerial au trecut câteva luni, întârziere care nu poate fi imputată fostului guvern, care a aprobat, prin Memorandum, pe 30 decembrie 2016, un Plan de acțiune pentru pregătirea Președinției Consiliului UE pe care România o va exercita în primul semestru 2019”, afirmă Cioloș și Tudorache.

Potrivit acestora, planul de acțiune adoptat în decembrie 2016 este un document care cuprinde descrierea rolului și atribuțiilor unei președinții a Consiliului UE, a primei etape de pregătire a președinției României la Consiliul UE pe care a parcurs-o fostul Guvern, a perspectivei elaborării Programului trio-ului de președinții din care face parte România, precum și a programului președinției României a Consiliului UE.

„Documentul conține o evaluare a resurselor necesare și sugerează setul de măsuri tehnice necesar a fi implementate în procesul de pregătire pe parcursul următorilor doi ani”, adaugă Cioloș și Tudorache.

Conform celor doi, fostul Guvern a lansat și o serie de dezbateri publice pe tema președinției Consiliului UE, acestea debutând cu un eveniment în 24 octombrie 2016, la care a participat și Ana Birchall.

„În plus, Guvernul condus de Dacian Cioloș a lăsat finalizat și a predat actualului Guvern un Masterplan complet de acțiuni prioritare detaliate pentru pregătirea Președinției Consiliului UE”, mai afirmă Cioloș și Tudorache.