Dan Adamescu a depus o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4

Omul de afaceri Dan Adamescu a depus, luni, o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, solicitarea venind la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă.

25 oct. 2016, 10:57
Dan Adamescu a depus o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4

Solicitarea a fost depusă, prin avocaţii săi, Dan Adamescu invocând că are dreptul la o reducere de două treimi din pedeapsă, anunţă PR-ul familiei, Mihaela Petrovan, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

„Luni, 24 octombrie 2016, Dan Adamescu a depus prin avocaţii săi la Judecătoria Sector 4 cerere de eliberare condiţionată din executarea pedepsei, dat fiind că în baza art.72 C.pen. a fost dedusă perioada cuprinsă între 05 iunie 2014 şi 22 iunie 2015, perioadă corespunzătoare măsurilor preventive privative de libertate. Până la data formulării prezentei cereri, Dan Adamescu a executat facţia de 1/3 din totalul pedepsei cu închisoarea, executând deja 534 de zile închisoare (măsuri preventive+ executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani şi 4 luni), fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art.100 alin. (1) lit. a) C.pen”, se notează în comunicatul remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, Dan Adamescu are 68 de ani şi doreşte să beneficieze de „reducere de 2/3 din sentinţă”. Reprezentanţii familiei susţin că omul de afaceri suferă de 15 boli, ce s-ar fi agravat în închisoare.

În momentul de faţă Dan Adamescu este într-o stare de sănătate extrem de precară, fapt care a dus în luna septembrie la internarea lui în spitalul Floreasca, unde medicii îi supraveghează atent cele peste 15 afecţiuni grave, care au escaladat şi mai mult în perioada detenţiei”, se mai arată în comunicat.

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni.

Dan Adamescu a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.