Dan Barna: USR va avea un candidat la Preşedinţia României

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că formaţiunea sa va avea, foarte probabil, un candidat la preşedinţie.

RomaniaTV.net
20 ian. 2018, 14:37
Dan Barna: USR va avea un candidat la Preşedinţia României

„Cel mai probabil da, vom avea un candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, este o decizie pe care o vom lua în interiorul partidului. USR este un partid care îşi propune să conteze în politica românească pe termen lung, ceea ce înseamnă că vom participa la toate ciclurile electorale cu candidaţi proprii. Principiul de funcţionare al partidului este de a avea candidaţi la toate alegerile la care participă pentru a-şi consolida poziţia de partid semnificativ din politica românească”, a declarat Dan Barna, citat de Agerpres.

El a mai spus că pentru alegerile europarlamentare obiectivul USR este de a obţine 4-5 mandate.