Dan Puric, invitatul lui Cătălin Striblea la România TV. Vezi aici înregistrarea emisiunii

O seară plină de poveşti şi amintiri. În prima zi de Paşte, maestrul Dan Puric a fost invitatul special al lui Cătălin Striblea, într-o ediţie specială a emisiunii Ultima Oră. Dan Puric a depănat amintiri atât din copilăria sa, cât şi de la începutul carierei sale în teatru.

06 mai 2013, 07:49
Dan Puric, invitatul lui Cătălin Striblea la România TV. Vezi aici înregistrarea emisiunii

Maestrul a povestit cum a reuşit să treacă de admiterea la teatru. Totodată, Dan Puric a povestit despre marii maeştri ai teatrului românesc ce i-au influenţat cariera, precum Dem Rădulescu sau Olga Tudorache, despre începuturile carierei sale ca actor într-un teatru din Botoşani.

Dan Puric s-a alăturat campaniei „România are suflet” care are ca obiectiv sprijinirea Fundației „Sfânta Irina” din Voluntari în strângerea de fonduri pentru ridicarea Clinicii „Nera”, primul centru destinat tratării şi recuperării bolnavilor de cancer din România.

„Nera” este prima clinică de recuperare oncologică din România care va încorpora şi un centru de cercetări. Clinica se va îngriji de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce.

Clinica Nera va fi înălţată, cu ajutorul tău şi-al celor care vor să pună la temelia ei o faptă bună, în Valea Nerei, într-o zonă nepoluată din judeţul Caraş Severin, localitatea Slatina Nera, comuna Sasca Montană.

Clinica va fi de tip rezidenţial, cu 42 de saloane spaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial.

Fiecare bolnav va fi găzduit cu grijă şi atenţie, într-un salon cu un singur pat, şi va beneficia de o cură de recuperare de 14 zile.

Cei care vor să ajute la construcţia clinicii „Nera” pot trimite SMS la numărul 8843 pentru a dona 2 Euro (TVA inclus). Numărul este valabil în reţelele Cosmote, Orange şi Vodafone.

De asemenea, se pot face donaţii şi prin reţeaua de telefonie fixa ROMTELECOM:

– 0900900150 (donaţie de 10 euro)

– 0900900152 (donaţie de 5 euro)

– 0900900154 (donaţie de 2 euro)

Donaţii pentru ridicarea clinicii „Nera” se pot face şi prin virament bancar. Contul deschis pentru proiectul Clinica Nera este: RO64WBAN25110002A2064936 la Banca Comerciala Sanpaolo Romania, Sucursala Moşilor.

Pentru mai multe detalii despre proiectul Fundaţiei „Sfânta Irina” găsiţi pe www.clinicanera.ro

Numeroase persoane publice din România s-au alăturat deja CAMPANIEI „ROMÂNIA ARE SUFLET” pentru înfiinţarea primului centru de recuperare oncologică din România. Este vorba despre Cătălin Striblea, Marcel Iureş, George Mihăiţă, Connect-R, Gheorghe Zamfir, Dan Puric, Dana Deac, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Mencinicopschi, Gici Căciuleanu, Ioana Macarie şi Ligia Alexandrescu.