DAN ŞOVA poate ajunge în arest la domiciliu. Sentinţa nu este definitivă

Dan Şova ar putea rămâne în arest la domiciul, a decis Instanţa Supremă, însă procurorii pot ataca sentinţa cu recurs. 

15 ian. 2016, 08:24
DAN ŞOVA poate ajunge în arest la domiciliu. Sentinţa nu este definitivă

enatul a avizat în 3 decembrie cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, iar în aceeaşi zi senatorul a fost reţinut pentru 24 de ore. În 4 decembrie, instanţa supremă a decis plasarea lui Dan Şova în arest la domiciliu, iar zece zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, până în 2 ianuarie 2016, în urma admiterii contestaţiei procurorilor.

În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de fapte de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la dosarul „Turceni- Rovinari”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă fostul director general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.