Dan Stoenescu: Modalităţi de vot şi oportunităţi de investiţii pentru românii din Italia

Noile modalități de vot pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul anului și oportunitățile de investiții s-au aflat printre temele discutate de ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, cu românii în Italia.

RomaniaTV.net
21 mai 2016, 10:49
Dan Stoenescu: Modalităţi de vot şi oportunităţi de investiţii pentru românii din Italia

Dan Stoenescu s-a aflat, în zilele de 19 și 20 mai, în vizită de lucru la Torino și Alessandria, potrivit unui comunicat MAE transmis sâmbătă AGERPRES.

Oficialul român a participat la întâlniri cu antreprenori români din regiunea Piemont, ocazie cu care a discutat despre dezvoltarea inițiativelor economice românești în Italia, precum și despre oportunitățile de investiții în România. Stoenescu a subliniat importanța creării unor rețele profesionale la nivelul întreprinzătorilor mici și mijlocii, care pot contribui la schimbul de bune practici, în scopul valorificării potențialului antreprenorial atât în țara de reședință, cât și în România.

În cadrul întâlnirilor cu românii stabiliți în nordul Italiei, ministrul delegat Dan Stoenescu, alături de reprezentantul Autorității Electorale Permanente, a susținut sesiuni de informare în legătură cu noile modalități de vot pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul anului.

Demnitarul a arătat că este important ca fiecare român care are domiciliul sau reședința în străinătate să se înscrie în Registrul Electoral. În acest sens, el a explicat modalitățile de vot puse la dispoziție de noul cadru legislativ și a acordat sprijin celor care au dorit să se înscrie în Registrul Electoral.

Citeşte şi Stoenescu: România este interesată de consolidarea stabilităţii Republicii Moldova

Pe de altă parte, ministrul delegat și-a exprimat îngrijorarea pentru numărul mic de persoane care s-au înregistrat până acum, arătând care sunt avantajele înscrierii în Registrul Electoral pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să își exercite, în condiții optime, unul dintre drepturile fundamentale.

Referitor la campania de informare privind votul în străinătate, oficialul român i-a încurajat pe reprezentanții mediului asociativ românesc din Italia să devină parteneri ai statului român în demersurile de informare a membrilor comunității în legătură cu procedurile necesare pentru exercitarea dreptului la vot, informează Agerpres.

Citeşte şi ALEGERI DIASPORA. Ce trebuie să facă toţi românii din străinătate care vor să voteze în 2016

Ministrul delegat a oferit celor prezenți și informații de interes privind normele din domeniul asigurărilor de sănătate prevăzute în noul Cod Fiscal și campania desfășurată de Ministerul Finanțelor Publice din România, precizând că este important ca românii să fie corect informați, din surse oficiale.

Cu prilejul întâlnirilor, demnitarul român a încurajat participarea copiilor români la taberele ARC, derulate de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, precum și la taberele DOR, organizate de autoritățile din Republica Moldova, unde, în contextul parteneriatului semnat între cele două state, pot participa și copii originari din România.