Dăncilă: Finanţarea de bază în învăţământul antepreşcolar va fi asigurată din bugetul de stat după metodologia MEN

Guvernul va aproba o ordonanţă în domeniul educaţiei care vizează, din anul şcolar viitor, 2019-2020, ca finanţarea de bază în privinţa învăţământului antepreşcolar, creşe şi grădiniţe, să fie asigurată de la bugetul de stat după metodologia Ministerului Educaţiei Naţionale, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

RomaniaTV.net
23 aug. 2018, 12:00
Dăncilă: Finanţarea de bază în învăţământul antepreşcolar va fi asigurată din bugetul de stat după metodologia MEN

„Avem astăzi pe agendă o ordonanţă în domeniul educaţiei care include măsuri bune, menite să contribuie la creşterea calităţii în învăţământ”, a declarat premierul, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Dăncilă a punctat, apoi, câteva dintre noutăţile cuprinse în actul normativ.

„În ceea ce priveşte învăţământul antepreşcolar, mai exact pentru copiii sub trei ani care se află în creşe şi grădiniţe, începând cu viitorul an şcolar, respectiv 2019-2020, finanţarea de bază va fi asigurată de la bugetul de stat după metodologia Ministerului Educaţiei Naţionale. Această modificare atrage după sine abrogarea sau aprobarea mai bine spus a unui plan de şcolarizare de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Concret, copiii cu vârsta mai mică de trei ani înscrişi la creşe şi grădiniţe vor beneficia de activităţi educative susţinute de către cadre didactice specializate. O altă modificare se referă la posibilitatea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control să fie degrevat total de norma didactică şi astfel să acorde timpul necesar organizării şi activităţii manageriale”, a spus Dăncilă.

Ea a precizat că elemente de noutate sunt şi în ceea ce priveşte învăţământul superior.

„Voi menţiona doar unul dintre acestea. Este regândit sistemul de avansare în cariera didactică prin introducerea posibilităţii de promovare pe post prin examen, conform practicilor internaţionale, cu respectarea aceloraşi criterii de performanţă ca şi în cazul concursurilor didactice”, a mai declarat Dăncilă.