Daniel Horodniceanu, DIICOT: Dosarul Romgaz se apropie de final. Ce se va întâmpla cu Varujan Vosganian

Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat miercuri că dosarul Romgaz este aproape de finalizare, în acest moment fiind în lucru actul de sesizare a instanţei.

03 feb. 2016, 15:20
Daniel Horodniceanu, DIICOT: Dosarul Romgaz se apropie de final. Ce se va întâmpla cu Varujan Vosganian

„Este un dosar monitorizat de actuala conducere a DIICOT. Noi avem o sumă de dosare mai vechi, sau mai importante, pentru că discutăm de infracţionalitate complexă. Dosarul se află în stadiul final, se va finaliza în perioada imediat următoare, se lucrează la actul de sesizare din ce ştiu eu”, a spus Horodniceanu, într-un interviu acordat Digi 24 HD.

Întrebat ce se va întâmpla cu fostul ministru Varujan Vosganian, implicat în dosar, după ce acestuia îi va expira mandatul de parlamentar, Horodniceanu a spus că acest lucru depinde de procurorul de caz. „Varujan Vosganian totuşi nu este cercetat în acest moment pentru că nu a putut fi începută urmărirea penală faţă de dânsul. Vom vedea care va mai fi oportunitatea la acel moment faţă de cercetarea dumnealui şi dacă faptele, ca şi prescripţie, subzistă”, a afirmat şeful DIICOT.

Citeşte şi:  Ioan Niculae şi Adriean Videanu, la DIICOT în Dosarul ROMGAZ. Prejudiciul în cauză este URIAŞ

Solicitarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian a fost respinsă de Senat.

Din referatul întocmit de procurorii DIICOT rezultă că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro SA înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

DIICOT mai susţine că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz SA, aceasta fiind transformată practic într-un furnizor al unui „client privat privilegiat” şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Procurorii mai arată că, prin activitatea miniştrilor Vosganian şi Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.

În referat se mai reţinea că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Impozitul pe profit datorat bugetului de stat de către Romgaz aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate către Interagro este de aproximativ 43 milioane lei (15 milioane dolari), iar TVA este de aproximativ 54 milioane lei (19 milioane dolari).

Valoarea reducerilor comerciale de întreruptibilitate acordate către Interagro pentru achiziţiile de gaze naturale din producţia internă a Romgaz reprezintă un procent de circa 51% din totalul de 500 milioane lei, aferent reducerilor comerciale acordate consumatorilor eligibili cu statut de consumatori întreruptibili în perioada februarie 2008 – decembrie 2010, susţin procurorii.