Darius Vâlcov, ministrul Bugetului: Până vineri, BUGETUL va fi DEFINITIVAT. Probabil pe 10 intră în Parlament

Darius Vâlcov, ministrul Bugetului, a anunţat luni că proiectul de buget pentru 2015 va fi finalizat săptămâna aceasta, urmând ca, în perioada 2-10 decembrie, să fie introdus în dezbatere publică, iar, după data de 10, să fie dezbătut în Parlament. 

24 nov. 2014, 13:41
Darius Vâlcov, ministrul Bugetului: Până vineri, BUGETUL va fi DEFINITIVAT. Probabil pe 10 intră în Parlament

„Vineri vom avea bugetul definitivat. Va fi liber până marţi, marţi vine Comisia europeană şi FMI. De pe 2 până pe 10 vom pune in dezbatere acest buget si probabil pe 10, când va pleca Comisia, să intram cu el în Parlament. Mi-as dori foarte mult ca până la finalul sesiunii să-l şi finalizăm. Undeva la 19 decembrie ne-am putea încadra cu aprobarea bugetului”, a spus Darius Vâlcov, la Palatul Parlamentului.

Întrebat cum va acoperi Guvernul lipsa de venituri determinată de reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, ministrul a răspuns: „Datorită conformării si gradului de colectare mai bun, deja preconizăm că vom putea sa facem liniştiţi bugetul, cu tot ce am adoptat până astăzi”.

FMI vine în decembrie la Bucureşti pentru a discuta asupra proiectului de buget pentru 2015

Ministrul a precizat că, în proiectul de buget, vor fi luate chiar în calcul măsuri suplimentare de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA.

Ne gândim la unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, dar până vineri nu le pot spune. Premierul le va comunica. Putem să ne gândim inclusiv la reducerea TVA. (…) În urma negocierilor şi discuţiilor pe care le vom avea cu FMI, e posibil la anumite produse, dar e posibil să ne gândim şi la general”, a explicat ministrul delegat pentru Buget

Ministrul a dat asigurări că „nu va fi nicio creştere de taxe si impozite”.

Anunţ IMPORTANT pentru învătământ. Pricopie a anunţat ce cuprinde BUGETUL EDUCAŢIEI pentru 2015