Darius Vâlcov nu are card şi cont în bancă. Prietena îi cumpără biletele de avion

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Dăncilă, a dezvăluit duminică seară la Antena 3 că nu are card sau cont bancar şi că primeşte salariul în plic. El apelează la prietena lui când trebuie să facă plăţi online, scrie Economica.net, care aminteşte că fostul premier Mihai Tudose avea acelaşi comportament financiar.

RomaniaTV.net
28 ian. 2019, 10:21
Darius Vâlcov nu are card şi cont în bancă. Prietena îi cumpără biletele de avion

„Nu”, a răspuns Darius Vâlcov, întrebat într-o emisiune la Antena 3, dacă are card sau cont la vreo bancă. „Da, în plic. Vine plicul. Da (în mână – n.red.). Se mai poate”, a mai spus Vâlcov, despre cum își primește salariul.

Când trebuie să facă rezervări online, atunci când pleacă în vacanță, consilierul premierului apelează la prietena lui, a declarat Vâlcov la Antena 3.

„Cunosc atât de mulți oameni care au bani în cont și-au rămas fără ei, pentru că i-au mâncat comisioanele. Aveau 500 de euro și după zece ani nimic, că sunt mari comisioanele”, a susținut Vâlcov.

În august 2017, premierul în exerciţiu la acel moment, Mihai Tudose declara că nu deţine niciun cont bancar şi a transmis populaţiei că nu ştie cât de siguri sunt banii depuşi în băncile cu pierderi.