De ce a fost condamnat Miron Mitrea. „A primit mită diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea facturată”

Mita primită de Miron Mitrea în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari, care se ridică la 169.440 de lei, constă în diferența dintre valoarea reală a lucrărilor executate și valoarea facturată, se arată în motivarea condamnării deputatului PSD de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), sentință care nu este definitivă.

19 dec. 2014, 13:12
De ce a fost condamnat Miron Mitrea. „A primit mită diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea facturată”

Magistrații de la Curtea Supremă mai apreciază că, deși nu există probe directe care să facă dovada pretinderii foloaselor necuvenite de către inculpatul Miron Mitrea, la acea dată ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, dar nici dovada oferirii lor de către inculpata Irina Jianu, la acea dată inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), instituție aflată în subordinea lui Mitrea, faptele au putut fi probate prin alte mijloace.

„Cronologia evenimentelor și strânsa legătură dintre acestea dovedesc faptul că întreaga activitatea desfășurată de inculpată (…) nu a constituit o acțiune dezinteresată, menită să-i asigure doar confortul unei relații cât mai bune cu șeful său direct și familia acestuia, ci a avut legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului și modul de îndeplinire al acestora. Astfel, dacă faptul material al remiterii/primirii foloaselor sus-menționate de către inculpatul Mitrea Miron Tudor este cert, caracterul lor necuvenit rezultă, fără putință de tăgadă, atât din declarațiile martorilor (…), cât și din concluziile raportului tehnic în construcții și a raportului de expertiză contabilă”, se arată în motivarea ÎCCJ.

În opinia instanței, Miron Mitrea însuși, prin pregătirea sa profesională și calitatea de ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, avea expertiza necesară pentru a aprecia faptul că suma facturată pentru executarea lucrării era mult mai mică decât valoarea reală.

„Fapta unui ministru de a primi indirect (cu privire la locuința mamei sale) foloase care nu i se cuvin (executarea de lucrări de extindere și amenajare a casei mamei la un preț sub cel real) în legătură cu un act ce intră în îndatoririle sale (numirea în funcție a inspectorului general al ISC) reprezintă infracțiunea de luare de mită”, se mai arată în motivare.

Instanța a apreciat, totodată, că plățile efectuate ulterior de Miron Mitrea pentru lucrările efectuate la locuință, la solicitarea părților civile, nu sunt de natură „să înlăture ilicitul penal sau să constituie o cauză de nepedepsire”, deoarece au intervenit „după îndeplinirea actului de serviciu, care nu mai avea la data plăților un caracter revocabil”.

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost condamnat pe 15 octombrie la doi ani de închisoare cu executare de judecătorii de la ÎCCJ în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Miron Mitrea a primit condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și a fost achitat pentru fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva lui pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Tot în cazul lui Miron Mitrea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 169.000 lei, acesta având de plătit și 15.000 lei cheltuieli de judecată.

În același dosar, fosta șefă a ISC, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare. În prezent, aceasta se află în penitenciar, după ce a fost condamnată la șase ani în dosarul Trofeul Calității și patru ani în dosarul Zambaccian.