De ce cântă cocoşii?

Cu mult timp înainte de apariţia ceasurilor deşteptătoare, cântatul cocoşilor era suficient pentru a semnala oamenilor sosirea dimineţii. Cercetările specialiştilor din cadrul Universităţi din Nagoya au scos la iveală motivele pentru care cocoşii cântă.

08 aug. 2014, 16:40
De ce cântă cocoşii?

Una dintre descoperirile specialiştilor niponi a fost aceea că toţi cocoşii au un ceas intern care odată cu maturizarea fiziologică le spune când anume să cânte. Prezenţa aceluiaşi ceas intern le permite cocoşilor să anticipeze răsăritul soarelui, chiar dacă sunt ţinuţi în încăperi complet opace, potrivit descopera.ro.

Cântecul de dimineaţă al cocoşilor este, de fapt, o modalitate de a-şi stabili teritoriul. Când un cocoş cântă, el transmite celorlalţi cocoşi că este puternic şi sănătos, iar dacă ei se aventurează pe teritoriul său, cocoşul respectiv este gata de luptă. Din acelaşi motiv, cocoşii care se pregătesc să cânte, aleg întotdeauna cel mai înalt punct de observaţie din terioriul lor (gard, poartă, acoperişul coteţului, grămadă de lemne, etc.) pentru a deveni cât mai vizibili, iar cântecul lor să se propage astfel cât mai departe.

CITEŞTE ŞI: Cel mai DEŞTEPT PAPAGAL. Îşi face singur o COADĂ din HÂRTIE