Dealul a luat-o la vale şi riscă să se prăbuşească peste autostradă

Dealul care o ia la vale peste Autostrada A6 în Timiş este de neoprit. Marginea betonată, de lângă banda de urgenţă, s-a ridicat deja la aproximativ un metru peste nivelul drumului, pe o lungime de 10 metri şi riscă să pice peste autostradă.

09 mai 2017, 09:53
Dealul a luat-o la vale şi riscă să se prăbuşească peste autostradă

Dealul care ameninţă de luni bune o autostradă din Timiş nu s-a oprit din surpare. O bucată a cedat şi în urmă cu câteva luni, pe o porţiune de 1 km pe A6, între Lugoj şi Balint, segment deschis traficului încă din 2013. Întreg dealul trebuie refăcut pentru a se stabiliza terenul, iar lucrările de consolidare vor începe în luna iunie pe A6, dat fiind faptul că autostrada e încă în garanţie, iar reparaţiile vor fi suportate de constructor.

Potrivit opiniatimisoarei.ro, dealul ar putea pune în pericol circulaţia în zona kilometrului 4 al şoselei de mare viteză, nu departe de Lugoj.

Autostrada A6 ar fi trebuit să aibă 130 de kilometri şi să facă legătura între A1 şi oraşul Calafat, dar deocamdată au fost finalizaţi doar 11 kilometri, iar restul autostrăzii este incert, fiind posibil să fie transformat într-un drum expres.

Valoarea investiţiei de până acum se ridica la aproape 200 de milioane de lei.

Vezi si: Alunecări de teren în zona Huşi. Un drum judeţean s-a surpat