Decizie de ultima oră a RAAPPS în privinţa Palatului Elisabeta. Ce a propus Casei Regale a României

Palatul Elisabeta va putea fi folosit de Casa Regală a României şi după data de 5 februarie. 

RomaniaTV.net
02 feb. 2018, 15:29
Decizie de ultima oră a RAAPPS în privinţa Palatului Elisabeta. Ce a propus Casei Regale a României

„Imobilul „Palat Elisabeta” a fost pus la dispoziția Majestății Sale Regelui Mihai I, în calitatea sa de fost șef al statului român, pe durata vieții Majestății Sale, conform Legii nr. 406/2011 – privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român.

Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” sprijină și înțelege necesitatea continuării activității Casei Regale în interes public, motiv pentru care va percepe, până la stabilirea de către Guvernul sau Parlamentul României a statului Casei Regale, o sumă lunară, stabilită prin raport de evaluare, cu mențiunea că aceasta nu poate fi interpretată drept o prelungire tacită a locațiunii”, precizează Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” într-un comunicat remis România TV.

Reprezentanţii RAAPPS ţin să precizeze că „raportul de evaluare urmează să fie finalizat în cursul săptămânii viitoare, iar suma lunară va fi stabilită în conformitate cu prețul de piață”.