Decoperire uluitoare a astronomilor australieni: Crăciunul ar trebui sărbătorit pe 17 iunie

Una dintre cele mai importante sărbători este marcată în ziua greşită. Este vorba despre Crăciun, care ar trebui să fie pe 17 iunie, nicidecum pe 25 decembrie. Asta spun mai mulţi astronomi australieni.

13 sept. 2014, 10:29
Decoperire uluitoare a astronomilor australieni: Crăciunul ar trebui sărbătorit pe 17 iunie

Mai mulţi astronomi australieni susţin că una dintre cele mai importante sărbători este marcată în ziua greşită.

Decoraţiile de Crăciun care împânzesc în luna decembrie aproape toate oraşele lumii ar trebui să fie puse la păstrare pentru vară. Asta arată un studiu făcut o echipă de astronomi australieni, care au refăcut traseul stelei vestitoare a naşterii Mântuitorul, despre care Biblia susţine că a fost urmărită de cei trei magi.

Astronomii au descoperit astfel că sărbătoarea naşterii Domnului ar fi aniversată în anotimpul greşit. Mai exact, astronomii au folosit programe complexe pentru a reface aspectul cerului nopţii aşa cum era el deasupra Ţării Sfinte în urmă cu mai bine de 2.000 de ani. Aşa au aflat că o stea strălucitoare a apărut deasupra oraşului Betleem, însă pe 17 iunie, nicidecum în luna decembrie.

Mai mult, steaua Crăciunului a fost cel mai probabil o aliniere a planetelor Venus şi Jupiter, care s-au apropiat foarte mult, astfel încât planetele au strălucit neobişnuit de puternic.