DEFINITIVAT 2017: Peste 6.000 de profesori susţin examenul de definitivare în învăţământ

DEFINITIVAT 2017. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, peste 6.400 de cadre didactice susţin, joi, proba scrisă a examenului de definitivat, fiind precedată de inspecţiile la clasă şi de prezentarea portofoliului profesional. Pentru promovarea probei scrise, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 8.

20 apr. 2017, 06:33
DEFINITIVAT 2017: Peste 6.000 de profesori susţin examenul de definitivare în învăţământ

„Proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, se desfăşoară joi, 20 aprilie, începând cu ora 10:00, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti). Sunt aşteptaţi să participe cei 6.417 candidaţi care au îndeplinit condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. În această sesiune, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 90 de discipline. Proba scrisă conţine itemi din domeniul disciplinei de specialitate şi al metodicii predării/didacticii acesteia. Spre deosebire de anul trecut, nivelul de competenţă didactică este evaluat şi prin portofoliul profesional, elaborat conform precizărilor din programa de pedagogie şi psihologie şcolară corespunzătoare funcţiei didactice ocupate”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Educaţiei.

DEFINITIVAT 2017. Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel naţional. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Examenul certifică şi faptul că un cadru didactic debutant care a optat pentru această carieră dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 25 aprilie, la centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro/”>http://definitivat.edu.ro/. Contestaţiile vor fi depuse în centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 aprilie, după afişarea rezultatelor, şi 26 aprilie. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul examenului, duminică, 30 aprilie.

DEFINITIVAT 2017. Anul acesta, metodologia examenului de definitivat a fost schimbată, modificându-se perioada în care se dă examenul. Până acum proba scrisă era susţinută vara, dar s-a dorit o descongestionare a programului cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, portofoliul profesional evaluează nivelul de competenţă didactică şi este alcătuit de fiecare candidat pe parcursul unui semestru. Acesta cuprinde curriculum vitae, autoevaluarea portofoliului profesional şi o scrisoare de intenţie ce va conţine între 200 şi 400 de cuvinte, în care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoevaluarea activităţii/experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare. Tot în cuprinsul portofoliului trebuie să fie un raport de progres şcolar, minimum 10 proiecte didactice, catalogul profesorului şi resursele didactice adaptate nivelului clasei.

O altă noutate este eliminarea obligaţiei de a de a prezenta copii legalizate ale actelor de studii.

Anul trecut, promovabilitatea la examenului de definitivare în învăţământ a fost de 69,08%, cu aproximativ 20 de procente mai mare decât în anul 2015, când doar 49,25% au obţinut cel puţin nota 8.

Citeşte şi DEFINITIVAT 2017 EDU.RO: Subiecte DEFINITIVAT, când se afişează rezultatele