Denisa Manelista trece prin momente grele. Familia cere decenţă din partea presei

Starea de sănătate a Denisei Manelista este una din ce în ce mai precară, deşi nu apar informaţii oficiale despre sănătatea vedetei.

RomaniaTV.net
02 mai 2017, 07:12

Cântăreața Denisa Manelista e grav bolnavă, potrivit unor surse. Vestea însă nu a fost confirmată de tânăra Denisa Răducu, care nu a făcut nicio declarație cu privire la situația în care se află. Zvonurile, însă, nu contenesc să apară în fiecare zi. 

Un apropiat al vedetei a dezvăluit faptul că aceasta a urmat un tratament care a costat-o 30.000 de euro, însă șansele rămân la fel de mici. Aceeași sursă a povestit că Denisa este acasă, dar starea ei de spirit nu este una deloc bună. Ea suferă și plânge tot timpul fiindcă știe că suferă de aceeași boală care cu puțin timp în urmă a răpus-o fulgerător și pe Ileana Ciuculete.

Prietenii artistei au sărit în ajutor. „Sunt foarte afectat deveştile primite despre Denisa. Sunt dispus să o ajut, oricând, oricum. Dacă e nevoie de bani, indiferent de sumă, nu contează. Viaţa unui om nu se poate măsura în bani. Dacă e nevoie să cânt, gratuit, pentru ea, dacă e nevoie să îi dau bani, nu contează, doar să ştiu că o salvez de boală”, a declarat Florin Salam.

Alex de la Caracal, unul dintre colegii de breasla si prieten cu aceasta, a postat pe o retea de socializare un mesaj sfasietor in care-si exprima regretul fata de ce i se intampla Denisei si a marturisit ca nu concepe asa ceva.

”Doamne, te rog ai grija de cel mai sincer si curat suflet! Imi doresc sa aud ca a fost o gluma proasta… Nu concep asa ceva, cea mai cuminte si corecta fiinta de pe pamant! Va rog pe toti din suflet, haideti sa ne rugam pt sanatatea ei”, a scris Alex de la Caracal, unul dintre colegii de breasla ai Denisei.

„Este regretabil, dureros si socant ceea ce se intampla cu colega noastra Denisa, dacă este adevarat! Nu stiu nimic concret. Suntem cu totii alaturi de ea si ne rugam sa isi revina, este un om prea bun sa merite asa ceva!

Iar pentru presa… NU am avut si nu am nici o relatie mai mult decat profesionala cu ea! Fiecare are viata lui personala! Nu mai intrati cu bocancii in viata oamenilor fara sa intrebati sau sa stiti ceva concret! Denisa are nevoie de liniste si sprijin din partea tuturor, nu de minciuni si marsavii! DENISA, SUNTEM LANGA TINE CU SUFLETUL SI GANDUL! Eu si Sotia Mea!”, a transmis Ticy, interpret de muzică de petrecere.