Depozitele băncilor comeciale la BCE au atins un nou record, de peste 820 miliarde de euro

Băncile au plasat suma record de 821 de miliarde de euro în depozite la Banca Centrală Europeană (BCE), după ce BCE a injectat un al doilea val de lichidităţi în sistemul financiar din zona euro, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

RomaniaTV.net
05 mart. 2012, 12:34
Depozitele băncilor comeciale la BCE au atins un nou record, de peste 820 miliarde de euro

BCE a anunţat miercuri că 800 de bănci au împrumutat 529,5 miliarde de euro de la BCE prin a doua fază a programului de împrumuturi pe trei ani pentru băncile comerciale, destinat reducerii presiunilor asupra instituţiilor de credit din zona euro. În total, prin cele două licitaţii de fonduri, din decembrie şi februarie, băncile au împrumutat peste 1.000 de miliarde de euro de la BCE, cu o dobândă de 1%.

Joi noaptea, depozitele overnight la BCE au atins 777 miliarde de euro, de asemenea un nivel record. Pe parcursul weekend-ului, depozitele overnight au urcat la 821 miliarde de euro.

Unii analişti au sugerat că nivelul ridicat al banilor plasaţi în depozite la BCE reprezintă un semn al tensiunilor din pieţele financiare şi un indiciu că băncile optează pentru siguranţă, având în vedere că depozitele constituite la BCE aduc o dobândă de numai 0,25%. Alţi analişti arată, însă, că este imposibil pentru bănci să utilizeze atât de mult capital într-o perioadă foarte scurtă.

Prima fază a programului de împrumuturi a ajutat încrederea în piaţa financiară, întrucât băncile au folosit fondurile să-şi refinanţeze datoriile.

Analiştii afirmă că în Spania şi Italia băncile au folosit sumele împrumutate de la BCE şi pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale, situaţie care a susţinut declinul randamentelor pentru cele două ţări. Portofoliile de obligaţiuni guvernamentale ale băncilor italiene şi spaniole, combinate, au urcat cu 50 de miliarde de euro în ianuarie.