COD RUTIER 2018, noi prevederi legate de radare. "O oroare. Liber la călcat pedala...."

Publicat: Miercuri, 27 Iunie 2018 11:24 // Actualizat: Miercuri, 27 Iunie 2018 15:09 // Sursa: romaniatv.net

COD RUTIER 2018. Deputații din toate partidele politice, mai puțin USR, din comisia juridică și cea pentru Transporturi din Camera Deputaților au votat un proiect de lege care aduce modificări la Codul Rutier și obligă polițiștii să folosească radarele doar pe mașini inscripționate și în locuri semnalate cu panouri rutiere afișate înainte cu 500-1.000 de metri.

Foto: greatnews.ro

COD RUTIER 2018. Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul liberal Florin Roman și prevede ca mașinile de poliție cu radar să fie inscripționate cu însemnele Poliției Române și să fie poziționate vizibil, scrie greatnews.ro. Inițial, Guvernul României a anunțat că nu susține acest proiect legislativ.

Citeşte şi Codul Rutier: Radarele Poliţiei să fie doar pe maşini marcate, presemnalizate. Cum pot fi folosite radarele pistol

Comisia juridică și cea pentru Transporturi din Camera Deputaților a adus modificări proiectului de lege, astfel încât „maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers".

Panoul de avertizare va fi montat de către administratorul drumului, la solicitarea poliţistului.

Deputații din comisie au mai decis ca dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.

„A revenit proiectul de lege cu interzicerea radarelor într-o formă oribilă care face practic imposibilă aplicarea Codului Rutier în ce priveşte viteza. După promulgare, va fi liber la călcat pedala. Deşi iniţial fusese respins proiectul în Comisia de Transporturi, se pare că s-au dus negocieri şi de data asta a fost votat în Comisiile reunite de toate partidele politice în afară de USR", a scris deputatul USR Cătălin Drulă pe Facebook.

Deputatul USR mai spune că s-a transformat într-o „caricatură" legea rutieră în ceea ce privește viteza de circulație.

„Este pur și simplu o oroare. S-a transformat într-o caricatură controlul și aplicarea legii rutiere în ce privește viteza de circulație: „atenție că în 500 de metri trebuie să mergeți un pic încet vreo 2-300 de metri, apoi puteți s-o călcați din nou". Oribil sentimentul când vezi că toate celelalte partidele politice votează la unison mizeria asta. La fiecare vot: pădure de mâini pentru, 6 voturi împotrivă de la USR", a mai scris Drulă.

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6541
RON
19 Jul
noapte 17 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H