Deputat USR: Carmen Dan a compromis ancheta. Modul în care a procedat denotă amatorism sau intenţie

Deputatul USR Bogdan Ionel Rodeanu a declarat că felul în care a procedat ministrul de Interne, Carmen Dan, la descoperirea dispozitivului de interceptare dovedeşte „amatorism sau intenţie”, afirmând că ancheta a fost compromisă pentru că nu s-a păstrat discreţia.

30 nov. 2017, 11:32
Deputat USR: Carmen Dan a compromis ancheta. Modul în care a procedat denotă amatorism sau intenţie

„Situaţia oricum este deosebit de gravă pentru că nu-i vorba numai despre un membru al Guvernului este vorba despre Ministrul Afacerilor Interne şi membru al CSAT, iar descoperirea unui astfel de dispozitiv activ de ascultare şi interceptare, în cazul dumneaei, poate fi considerată ca o breşă în ceea ce priveşte siguranţa naţională (…)”, a declarat deputatul USR Bogdan Rodeanu, membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.

Bogdan Rodeanu a afirmat că rezolvarea unui astfel de incident presupune „o maximă discreţie”.

„Nu ştiu dacă felul în care s-a procedat a fost amatorism şi intenţie. Orice membru al CSAT are la dispoziţie o structură la care poate apela în astfel de situaţii, o structură de specialişti, angajaţi ai unor instituţii ale statului român, care în situaţii de genul asta nu numai că acţionează repede, dar trebuie să acţioneze foarte repede. De la descoperire până la identificarea făptaşului timpul este crucial. În astfel de situaţii discreţia este maximă pentru că trebuie să vezi cine este la capătul celalalt al firului, să se facă demersuri de tip anchetă de organele specializate”, a spus deputatul USR.

Citeşte şi: Carmen Dan, ministrul de Interne: Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv de înregistrare. Parchetul General a deschis dosar penal

Rodeanu a afirmat că felul în care a procedat ministrul de Interne a compromis ancheta.

„Dacă îţi doreşti să rezolvi problema, anunţi elementele operative pe care le ai la dispoziţie. Ideea este să se ofere măcar premisele unui flagrant în ceea ce priveşte elementul care a iniţiat această supraveghere. Ca ministru ai toate pârghiile la dispoziţie pentru a apăsa nişte butoane şi pentru a acţiona. Nu este vorba despre interesul demnitarului, ci de interesul ţării şi de siguranţa naţională, prin prisma faptului că faci parte din CSAT”, a conchis Rodeanu.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seară, că a găsit dispozitivul de înregistrare audio în momentul în care a vrut să-şi pună telefonul la încărcat în priză, iar faţa prizei s-a desprins.

„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poţi vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuţiile şi competenţa necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După şedinţa de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spaţiul meu privat. Este un dispozitiv funcţional”, a declarat Carmen Dan.