DESCOPERIRE MACABRĂ la bordul unei ambarcaţiuni în Marea Mediterană

Un număr de 16 imigranţi au fost găsiţi morţi, aparent din cauza hipotermiei şi a deshidratării, pe o barcă pneumatică salvată joi de către paza de coastă italiană la sud de insula Lampedusa, se afirmă într-un comunicat al Marinei militare a Italiei, citat de AFP şi DPA.

05 dec. 2014, 12:57
DESCOPERIRE MACABRĂ la bordul unei ambarcaţiuni în Marea Mediterană

În cursul operaţiunii de salvare, garda de coastă şi Marina au descoperit la bordul ambarcaţiunii cadavrele a 16 persoane, precum şi 76 de imigraţi încă în viaţă. Corpurile neînsufleţite au fost transbordate pe o vedetă a pazei de coastă care se îndrepta spre Porto Empedocle, în Sicilia.

Doi dintre naufragiaţii supravieţuitori se aflau în stare critică: unul a decedat la scurt timp după sosirea salvatorilor şi celălalt a fost evacuat cu elicopterul spre un spital.

Tragedie în Bosfor. Imigranţi morţi, după răsturnarea unei ambarcaţiuni. Vasul se îndrpta către ROMÂNIA

În ultimele ore, Marina italiană a salvat, în plus, circa 200 de imigranţi care se aflau pe alte două ambarcaţiuni.

Începând din vara lui 2013, Italia se confruntă cu sosiri masive de imigranţi pe mare: aproape 8.000 în primul semestru al anului 2013, 35.000 în al doilea, 65.000 în primul semestru al anului 2014 şi totalul acestui an este estimat deja la peste 160.000, respectiv în medie 400 de persoane pe zi.