Detalii noi din anchetă. Cine este şoferul care a provocat accidentul de pe Autostrada Timişoara – Arad

Şoferul maşinii implicate în accidentul rutier pe autostrada dintre Timişoara şi Arad avea 18 ani şi, din primele date, rezultă că se deplasa, împreună cu mai mulţi prieteni, la un concurs automobilistic în Arad. A circulat cu viteză prea mare, iar maşina s-a răsturnat după ce a lovit parapetul.

22 apr. 2018, 11:17
Detalii noi din anchetă. Cine este şoferul care a provocat accidentul de pe Autostrada Timişoara – Arad

Potrivit poliţiştilor, şoferul decedat în accidentul de pe autostrada Timişoara -Arad avea vârsta de 18 ani. Din primele informaţii se pare că acesta se deplasa, în cadrul unui grup de autoturisme, spre Arad, unde este programat un concurs automobilistic.

De asemenea, spun poliţiştii, se pare ca din cauza vitezei excesive, maşina a părăsit partea carosabilă, a rupt parapetul de protecţie şi s-a răsturnat în şanţ, potrivit news.ro.

În urma accidentului, şoferul de 18 ani a decedat, iar alţi patru pasageri ai maşinii sunt răniţi.

Accidentul a avut loc, duminică, în zona localităţii Orţişoara, traficul în zonă fiind blocat mai mult de o oră.

În zonă s-au format coloane de maşini care au ajuns şi la cinci kilometri.

Grav accident pe A1, între Timişoara şi Arad: o maşină s-a răsturnat, un mort şi patru răniţi