Detalii şocante ies la iveală după găsirea pistolului furat la mitingul diasporei. VIDEO

Țăranii din Petrăchioaia, comuna din care provine suspectul arestat, spun că arma a fost găsită cu ajutorul unei drone.

RomaniaTV.net
21 aug. 2018, 13:40
Detalii şocante ies la iveală după găsirea pistolului furat la mitingul diasporei. VIDEO

Despre fapta vecinului lor, sătenii au păreri împărțite: în vreme ce unii cred că a fost plătit pentru a fura pistolul, alții bănuiesc că tânărul n-a știut ce face fiind drogat. Misterul se adâncește: localnicii vorbesc chiar despre două gloanțe găsite lipsă în încărcătorul pistolului. Urmăriți un material filmat cu o cameră ascunsă realizat de România TV.

Discuție Reporter- Localnic

– Din șase au fost două trase!
– Patru cartușe mai erau în el?
– Da! Din șase!

Le-o fi tras de curiozitate!
– Un cartuș gol l-au găsit lângă!

Birtul de pe strada pe care locuiește tânărul acuzat de procurori că a furat pistolul jandarmeriței e plin-ochi încă de la primele ore ale dimineții. Cei mai mulți dintre vecinii lui cred că acesta a fost plătit să fure arma.

– De ce l-a luat și a venit cu el încoa? Putea să-l arunce dracului pe-acolo! Asta este întrebarea noastră! De ce l-a luat?

E plătit de undeva! Ori a luat banii, ”cașcavalul”, ca lumea de la cineva! A avut influență de la frati-su! Și ăla a făcut pușcărie pentru droguri. Alții cred că tânărul era drogat când a furat pistolul.

– Ori s-a drogat, ori l-a manipulat cineva! A fost manipulat… de bani! Dacă ăsta e cu adevărat, înseamnă că-i prost! Dacă a fost prost, manipulat de altcineva… Tineri, tată! Sunt o familie de amărâți!

Țăranii cred că pistolul a fost găsit cu ajutorul unei drone.

– Drona aia care filma.  E o de-aia care filma pe deasupra…Când au făcut ”de pistol”, știau că e-n Petrechioaia, dar nu știau unde e! Numai zona!
– Păi eu știu, dacă are GPS și-l îngropi dacă mai…
– A zis că l-a aruncat în lac! Ei, unde-l mai găseai tu pe-ăla-n lac?!

Vecinii spun că tânărul nu e la prima infracțiune.

– Pe strada asta, întrebați acolo de ”al lui Savu”! Ăla care a furat pistolul! Și-a făcut-o el! Ce-i trebuia armă? Auzi matale? Când și când îl vedeam cu o mașină aici. Zic: ”ce-a făcut, mă? De unde a avut bani? A schimbat mașina?” Și de unde?! Îți fura mașina matale și se plimba cu ea! Și uite că a dat peste el!
– Deci nu-i la prima ciordeală!
– Păi nu cred! Aaaa…

Primarul nu se bucură de notorietatea adusă de ”pistolar” comunei. Spune că va verifica dacă momentul în care acesta îngroapă arma a fost filmat.

MIHAI DOBRE, Primarul comunei Petrăchioaia
– În zonă, acolo, am 50 de camere de luat vederi! Nu știu cum de n-am ajuns să apelăm la ele!  Îmi pare rău că s-a-ntâmplat, dar bine că l-ați prins! Nu îl cunosc personal. Nu îmi plac hoții!

Deci câte camere sunt?
– Petrăchioaia, Surlari, sat Coreea, unde stă el…32!

– V-a făcut comuna cunoscută! O să se numească tot Petrechioaia sau ”comuna pistolarului” de-aici încolo?
– Nu, tot comuna Petrăchioaia! Suntem în comuna Petrăchioaia, nu în comuna hoților!