Dezvăluire: În ce îşi investeşte Simona Halep milioanele din tenis

Simona Halep este un brand în România. Cea mai bună jucătoarea de tenis din lume a avut o ascensiune incredibilă şi a ajuns un nume important în lumea sportului alb. Cosmin Hodor, managerul constănţencei, a vorbit într-un articol din revista americană Tennis World, despre valoarea de piaţă a Simonei.

RomaniaTV.net
26 mai 2018, 13:51
Dezvăluire: În ce îşi investeşte Simona Halep milioanele din tenis

„Faptul că Simona a ajuns numărul 1 e meritul ei, pentru că a stat acolo, a luptat, că joacă şi şi-a aşteptat momentul cel mai bun în care a ajuns numărul 1 mondial. Nu l-a tras la sorţi.

În momentul de faţă ea e cel mai bun ambasador al sportului românesc. Valoarea de piaţă e dată mult şi de ţara din care provii. Probabil că valoarea de piaţă a Simonei în momentul ăsta în România poate fi de 2-3 milioane, dar stai să te gândeşti dacă ţi-ai dori să ai multe branduri, să te asociezi cu toată lumea mai ales când joci.

Acum, programul ei e foarte încărcat. Orice asociere a ta cu altcineva presupune nişte obligaţii. Tu trebuie să vezi dacă în calendarul tău pe anul respectiv poţi să-ţi asumi obligaţiile alea”, a spus Cosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep.

Sub titlul „Simona Halep face investiţii uriaşe în timp ce câştigurile îi cresc”, revista noteză că: „Simona Halep continuă să investească. Ocupanta locului 1 în ierarhia WTA a trecut bariera celor 20 de milioane de euro câştigate din tenis şi investeşte din ce în ce mai mult”. Simona Halep deţine mai multe hoteluri la munte. De asemenea, alte două hoteluri se află în costrucţie, pe litoralul Mării Negre.