Dezvăluiri despre DINASTIA CEAUŞESCU. Află cum şi-a pregătit retragerea şi ce i-a cerut Gorbaciov

Informaţii în premieră despre încercările lui Nicolae Ceauşescu de a-şi forma o dinastie la conducerea ţării. Într-o ediţie specială la România TV, adjunctul securităţii prezidenţiale dinainte de 89, colonelul Eugen Adrian Cristea, a povestit cum Ceauşescu se pregătea să-i predea puterea fiului său. Nemulţumit de intenţiile acestuia, Mihail Gorbaciov i-a cerut lui Nicolae Ceauşescu să-şi dea demisia din toate funcţiile pe care le ocupa, un gest nepermis în relaţiile diplomatice dintre state.

23 dec. 2013, 07:28
Dezvăluiri despre DINASTIA CEAUŞESCU. Află cum şi-a pregătit retragerea şi ce i-a cerut Gorbaciov

„El a trecut prin diferite funcţii … El a fost proiectat ca să devină om politic. În 1987 ales membru supleant şi numit prim secretar la Sibiu. Funcţia de prim-secretar marca desăvârşirea pregătirii unui activist la nivel foarte înalt”, a declarat col. Eugen Adrian Cristea la România TV.

Deşi nu voia să recunoască public, Ceauşescu şi-a pregătit retragerea în favoarea fiului său cel mic, Nicu. El a dat ordin să fie refăcut Palatul Cotroceni pentru a se muta în noile apartamente.

Citeşte şi: Dezvăluiri inedite: Cum îşi petreceau soţii Ceauşescu sărbătorile de iarnă

Dar ceea ce dorea Nicolae Ceauşescu nu a fost pe placul Moscovei. În 1987, în timpul vizitei la Bucureşti, ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, i-a cerut imperativ să-şi dea demisia din toate funcţiile pe care le ocupa. Un gest fără precedent şi nepermis în relaţiile diplomatice.

„El venea în chip de stăpân al sistemului sovietic, să vadă şi să-i spună lui Ceauşescu, seara, să-şi dea demisia din toate funcţiile pe care le deţine şi să nu mai existe ca politician”, a mai spus Cristea.

Că relaţiile au devenit foarte tensionate între Gorbaciov şi Ceauşescu se putea vedea şi din atitudinea soţiei liderului sovietic faţă de Elena Ceauşescu.

Dacă tensiunile ar fi luat amploare, Moscova era pregătită să intervină în cel mult două ore, cu forţe militare pe teritoriul României, a povestit fostul adjunct al securităţii prezidenţiale ceauşiste.

„Orice mişcare care s-ar fi făcut care să deranjeze sau să submineze autoritatea sistemului comunist. Ar fi fost suprimată în maximum 2 ore de armata 14 aflată la Tighina în Transnistria”, a completat Cristea.

Citeşte şi: 24 de ani de la primul „Jos Ceauşescu”, scandat la Timişoara

Citeşte şi: Superstiţiile lui Nicolae Ceauşescu. De ce nu a vrut să-şi înmormânteze mama pe 7.7.1977 FOTO DE COLECŢIE