Dezvăluiri DEVASTATOARE pentru Iohannis. Mama adoptivă din scandalul copiilor înfiaţi, declaraţii în premieră

Klaus Iohannis a spus că singurul rol pe care el şi soţia sa l-au avut în procesul de adopţie a copiilor familiei Iliuţ de către Arlene Lalande a fost legat doar de şofat şi traducere, însă declaraţia canadiencei pare să îl contrazică. Femeia a recunoscut că le-a dat bunicilor copiilor bani pentru ca aceştia să semneze actele de adopţie, fapt ştiut, foarte probabil, şi de soţii Iohannis, care erau persoanele de contact între cele două familii.

RomaniaTV.net
14 nov. 2014, 15:29

Arlene Lalande a declarat, pentru Antena 3, că a stat timp de trei luni împreună cu soţul ei acasă la familia Iohannis, perioadă în care s-au „negociat” condiţiile în care vor fi luaţi copiii familiei Iliuţ, ai căror părinţi muriseră.

Mai mult, Arlene Lalande confirmă că a dat bani familiei Iliuţ pentru a putea pleca din România cu cei trei copii.

„Am locuit cu Klaus şi Carmen Iohannis timp de trei luni. Ne-au permis să stăm la ei acasă pentru că bunica deja semnase actele şi toată lumea era bucuroasă că micuţii vor pleca. Dar apoi bunica a auzit o poveste, la vreo trei săptămâni după semnarea actelor, că americanii plăteau 20.000 de dolari pentru un copil. Şi a decis că dacă nu-i dau ceva bani pentr sobă, ceva gen 500 de dolari americani, nu va veni la tribunal, aşa cum spunea noua lege a adopţiilor. În final a venit pentru că i-am săus că îi dau bani dacă merge la tribunal. Cred că i-am dat în jur de 500 de dolari, practic i-am aruncat banii”, a spus Arlene Lalande.

Un pastor din Canada, apropiat al familiei adoptive, spune şi el că vânzarea copiilor s-a făcut printr-un intermediar şi vorbeşte despre o sumă de 3.500 de dolari: „Arlene nu a vorbit foarte mult despre asta, dar părea că era cineva acolo care o ghida, care cunoştea familia, le cunoştea situaţia. Cei din România au tras de timp şi s-au folosit de asta ca să facă rost de bani. Sunt 25 de ani de atunci şi 3.500 de dolari era o sumă substanţială atunci. Acei 3.500 de dolari, nu ştiu către cine s-au dus. Părea, însă, că era şi altcineva implicat”.

Klaus Iohannis a negat orice fel de implicare ilicită în acest scandal şi a declarat că rolul său a fost doar de şofer, iar al soţiei de translator. „Vreau să fie clar din capul locului că nici soţia, nici eu nu am intermediat adopţiile. Rolul pe care l-am avut şi care l-a avut soţia a fost un rol minor. Am fost contactaţi de un fost coleg de facultate a soţiei dacă am fi dispuşi, mai cu seamă soţia, care a studiat engleză să traducă în discuţii cu persoane fizice”, spunea Iohannis în 2000.