Lovitură de teatru în dosarul Microsoft. Fost ambasador SUA în România, implicat în scandal

Constantin Teodorescu, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a declarat joi că ambasadorul SUA în România, Nicholas Taubman, l-a vizitat pe ministrul Iuliu Winkler, în 2007, la sediul Ministerului Comunicaţiilor. În cadrul întrevederii, ambasadorul american i-a cerut urgentarea plăţii către Microsoft, susţine Constantin Teodorescu.

06 mart. 2015, 09:02

Secretarul de stat, Constantin Teodorescu, prezent şi el la întalnire, a precizat că ambasadorul Taubman i-a transmis lui Winkler două chestiuni pe care oficialul american părea că le consideră de maximă importanţă, printre care şi urgentarea plăţilor către Microsoft, scrie infobraila.ro

Citeşte şi: Victor Ponta, despre dosarul Microsoft: Ar fi bine ca procurorii să-l ia şi pe Băsescu

„Eu nimerindu-mă în minister în perioada respectivă, l-am secondat pe domnul ministru la întâlnire care, pe lângă diverse discuţii, unele legate şi de anumite activităţi ale FBI în cooperare cu Poliţia Română legate de fraude informatice făcute de nişte tineri români, care au pus România în pericolul de a fi „scoasă” din reţeaua de la eBay, a fost amintită problema unei restanţe la plata pe un contract multianual pe care Guvernul României, reprezentat în contract prin SGG, trebuia să-l facă pentru licenţele Microsoft. Ambasadorul a făcut afirmaţia chiar înainte să iasă pe uşă„, a declarat Constantin Teodorescu.

Citeşte şi: Avocatul lui Gheorghe Ştefan: Nu a fost lăsat să depună denunţ. Dosarul Microsoft e mic pe lângă ce urmează

Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, a recunoscut că Dosarul Microsoft este cel mai important dosar de după Revoluție în care sunt anchetate fapte de corupție.