Diana, una dintre cele două prietene găsite moarte în Colectiv, a fost înmormântată în rochie de mireasă

Povestea celor două prietene care au murit în urma incendiului din Clubul Colectiv ţinându-se de mână a emoţionat o ţară întreagă. Vineri, Diana, una dintre fete, a fost condusă pe ultimul drum de prieteni şi apropiaţi. Cele două tinere se aflau în baia clubului în momentul în care a izbucnit incendiul, iar din păcate, salvatorii au ajuns prea târziu la ele.

06 nov. 2015, 09:44
Diana, una dintre cele două prietene găsite moarte în Colectiv, a fost înmormântată în rochie de mireasă

Diana era din comuna Poienari de Muscel  şi era sprijinul familiei sale. Cu doar o lună în urmă, fata îşi dusese tatăl bolnav la medic. Diana era un exemplu pentru toţi cei care o cunoşteau şi îşi dorea ca fratele ei mai mic să-i calce pe urme.

Fata avea doar 24 de ani şi visa să îl prezinte pe iubitul ei părinţilor. Nu a mai apucat, însă. Aceasta a fost înmormântată vineri în rochie de mireasă, iar iubitul ei, rănit în urma incendiului, o plânge pe un pat de spital.

Iubitul Dianei a supravieţuit incendiului, dar ore întregi nu a ştiut nimic despre ea. Rănit la rândul lui, a făcut tot posibilul să o găsească şi a postat fotografia Dianei pe site-urile de socializare. A aflat, în cele din urmă, pe patul de spital, că Diana a murit, informează observator.tv.

 Citeşte şi INCENDIU COLECTIV. Blestemul unei mame care şi-a îngropat fiica: Să ardă de vii. Mi-au omorât copilul